Sectorul independent românesc al artelor performative se află în pericol de dispariție, anunță reprezentanții a mai multor instituții teatrale independente, care fac apel la Guvern pentru a-i ajuta financiar pentru a putea să treacă peste această perioadă.

„Zeci de spații culturale independente și mii de artiști și lucrători culturali independenți din toată țara riscă să rămână fără venituri și în imposibilitatea de a-și continua activitatea și de a se auto susține. Lipsa de implicare a autorităților în sprijinirea spațiilor culturale independente în următorul an ar demonstra o gravă neînțelegere a rolului esențial pe care acestea îl joacă în prezentul și viitorul cultural al României”, se arată în apelul făcut de teatrele independente.

„Spațiile independente pentru arte performative își autofinanțează activitatea și cheltuielile (producție de spectacole, plata chiriei pentru spațiu și a abonamentelor la utilități, plata salariilor etc.) în principal prin vânzarea de bilete la spectacole. Acestea nu beneficiază de bugete de la Stat, dar sunt, de 30 de ani, locul inovației artistice care aliniază România la cultura europeană și, în același timp, aduc contribuții la bugetul de stat (prin achitarea tuturor taxelor aferente desfășurării unei activități culturale) și la ocuparea unei părți importante a forței de muncă tinere din sector”, se mai arată în apelul teatrelor.

Reprezentanții spațiilor independente pentru arte performative din toată țara au făcut un apel public către autorități, cerându-le sprijinul financiar concret pentru următorul an, care se va dovedi definitor pentru peisajul cultural.

„Cunoaștem și susținem necesitatea regulilor sanitare pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, le respectăm și promovăm activ respectarea lor. Însă, în condițiile în care, pentru a evita răspândirea virusului, vom relua reprezentațiile ocupând doar jumătate din capacitatea sălilor de spectacole, venitul obținut din vânzarea de bilete se va înjumătăți și ne vom vedea în imposibilitatea achitării cheltuielilor necesare continuării activității”, se mai arată în apel.

În perioada următoare, teatrele independente vor veni către autorități cu o serie de propuneri concrete pentru ajutarea sectorului.

Semnatarii apelului au fost:

  • ZIZ - Art and Social Area (Cluj-Napoca)
  • Visssual (Brașov)
  • Teatrul Recul (București)
  • Godot Cafe Teatru (București)
  • Teatrul Apropo (București)
  • REACTOR de creație și experiment (Cluj-Napoca)
  • Grivita 53 (Bucuresti)
  • Centrul de Teatru Educațional Replika (București)
  • Asociația Teatrul de Artă București
  • Apollo111 Teatrul (București)
  • Asociația Teatrală Shoshin (Cluj-Napoca)
  • Auăleu (Timișoara)
  • Green Hours jazz&theatre-café & Teatrul LUNI (București)
  • Linotip - Centru Independent Coregrafic (București)
  • Teatrul Act (București)
  • Teatrul arte dell Anima (București)
  • In Culise (București)
  • unteatru (București)
  • WASP Working Art Space and Production (WASP Studios si Asociatia 4Culture - București)