130.000 de profesori au folosit până acum Ascendia
Ascendia este o companie listată la Bursa de Valori București pe Piața AeRO, dedicată companiilor în ascensiune și lucrează pe două direcții.
În ultimii ani au ajuns la peste 130.000 de profesori din România și Republica Moldova, iar următorul pas este extinderea internațională. Pe lângă acest lucru, prin Livresq au fost create 25.000 de resurse create care sunt disponibile public.
Pe lângă profesori, prin intermediul Coffee LMS Ascendia oferă un mediu pentru companiile care vor să creeze o bancă de resurse și cursuri pentru angajați, iar firma oferă și lecții la cheie, având peste 266 de module de învățare dezvoltate. Pentru companii unul dintre avantaje este trasabilitatea - urmărirea obiectivelor setate cu ajutorul tehnologiei de învățare.
2025 va fi cel mai bun an din istoria Ascendia, o firmă care a crescut treptat, prin investiții proprii, dar și prin emisiuni de obligațiuni pe Bursă. Pe lângă capitalizarea internă, în 2025 vor căuta noi fonduri pentru o extindere mai rapidă.
Extinderea pe piețele externe
Produsul e localizat în 14 limbi și vor ținti Europa și nu numai. Dar acest lucru nu va fi făcut prin extinderea echipei, ci prin colaborări, o metodă bună de a investi în testarea piețelor.
"Vom merge prin parteneri ca să legăm punctele strategice și actorii locali. Nu vrem să deschidem puncte de lucru doar pentru a face asta. Livresq este un produs de nivel internațional și suntem în discuții cu entități potrivite pentru extindere pe zona de companii și entități corporate", spune Alex Mălureanu.
"Nu avem experiența de a risipi bani. Vrem să intrăm elegant, nu să facem teste ca să aruncăm banii pe fereastră. Un partener ne ajută cu experiența și siguranța cunoașterii mediului local", spune Mălureanu.
Pe lângă aceste planuri, în ultimii ani Livresq a adăugat și inteligență artificială, dar testând potențialul ei alături de profesori. Fie că e vorba de crearea de imagini sau de structuri de lecții care apoi sunt verificate de un profesor, AI-ul poate ajuta în educație la eliminarea acelor lucruri repetitive.
Alex Mălureanu consideră însă că „cel mai aspru lucru este de a nu avea activitate, inacțiunea. Trebuie să testăm, nu să stăm pe marginea șoselei și să comentăm. Cred în puterea formării. Indiferent de nivelul la care ești, nu trebuie să conteze pe termen lung. Formarea indiferent de vârstă trebuie făcută obligatoriu", spune co-fondatorul Ascendia.
Contribuție la proiectul EMPASS
Ascendia contribuie și la proiectul EMPASS care își propune să le ofere tinerilor instrumentele și calificările necesare pentru a prospera pe piața dinamică a locurilor de muncă din prezent și să deschidă calea în ceea ce privește oferirea către tinerii europeni a unei noi acreditări specifice privind competențele.
"Educația trebuie să țină pasul cu ritmul accelerat al schimbărilor din piața muncii. La Ascendia, credem că digitalizarea și soluțiile inovatoare sunt cheia pentru dezvoltarea competențelor viitorului. Microcreditele, precum EmPass, reprezintă un pas esențial în oferirea unei pregătiri relevante și eficiente pentru tinerii care vor deveni forța de muncă de mâine”, a declarat Cosmin Mălureanu, CEO Ascendia.
Pentru dezvoltarea microcreditului, consorțiul EMPASS a efectuat o analiză cuprinzătoare a nevoilor de competențe în Grecia, România și Spania pentru a identifica cele mai solicitate competențe transversale esențiale pentru angajabilitate.
Decalajul tot mai mare de competențe, identificat de 63% dintre angajatori drept o barieră critică în calea transformării afacerilor, evidențiază nevoia urgentă de a dota tinerii de astăzi cu competențele potrivite pentru a reuși pe piața muncii.
Proiectul EMPASS este coordonat de JA Europe, cel mai mare furnizor de programe educaționale pentru antreprenoriat, pregătire pentru muncă și sănătate financiară din Europa. Proiectul, al cărui titlu complet este „Employment Skills Pass, a Quality Standard for Faster Transition from Education to Employment”, este finanțat de Uniunea Europeană (UE) în cadrul programului Erasmus+ Forward Looking și își propune să le ofere tinerilor instrumentele și calificările necesare pentru a prospera pe piața dinamică a muncii din prezent.
Unelte tech din Europa
Pentru dezvoltarea tehnologiei în Europa, pentru a evita ca Vechiul Continent să fie doar un consumator de tehnologie modernă din alte geografii, e important, consideră Alex, ca utilizatorii să folosească unelte, să le testeze, să le dea o șansă.
"Vrem toți unelte românești pentru zona de educație. Haideți să ne formăm pe ele. Să ne mândrim și cu ce avem ca rezultat. Vrem să exportăm tehnologia, iar treaba aceasta se face prin piloni naționali", consideră Mălureanu.
Pe principiul "suntem prea mici ca să ne luptăm între noi”, el consideră că pentru o internaționalizare de succes trebuie să existe colaborări între firme care sunt complementare. Poate o companie are anumiți distribuitori internaționali, poate ajuta altă companie românească de tehnologie să-i acceseze. De asemenea, crearea de pachete comune și de colaborări este esențială pentru dezvoltarea nu numai a zonei IT din România, dar orice domeniu esențial.
"Ne lipsește dimensiunea colaborării. E important pentru mine ca firmele românești să lege lanțuri de colaborare, niște poduri naționale și internaționale", explică antreprenorul.
Antreprenoriat cu scop
Poate și pentru că afacerea lor e în domeniul educației digitale, poate și pentru că au experiența din familie, Alex Mălureanu spune că atunci când va închide socotelile cu Ascendia și cu viața, vrea să spună că a făcut ceva. Asta e poate cel mai important pentru el.
"Vreau să mă uit în spate și să zic că am făcut ceva, conform sufletului meu. Că am construit cu fratele meu ceva real pentru sistemul educațional. Vreau să cred că am schimbat ceva și am contribuit, un impact pozitiv. Am făcut ceva real, pe bune?”, asta e întrebarea de la final pe care vrea să și-o pună Mălureanu.