Fondul este susținut de BCR printr-o contribuție inițială de 100.000 de lei, la care banca va adăuga câte un euro pentru fiecare donație realizată, indiferent de sumă, prin intermediul BursaBinelui.ro.

„Sistemul medical românesc a intrat în această luptă cu vulnerabilitățile pe care le știm cu toții, dar acum e momentul să fim responsabili și solidari, pentru că la mijloc sunt viețile nostre, ale celor dragi, ale bunicilor și copiilor noștri. Iar viețile tuturor depind de medicul care stă pe baricade zi de zi. Un medic lipsit de protecție se pune în pericol atât pe sine, cât și pe pacienții pe care îi are în grijă. Încă din primele zile, de când am creat acest mecanism de urgență pentru medici, peste 50 de spitale ne-au trimis strigătele lor de ajutor. Personalul medical are nevoie de echipamente adecvate, care să ne protejeze pe noi toți și să facă zid în fața acestei pandemii agresive”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

“Facem un apel către toți partenerii și clienții noștri să se implice, indiferent de nivelul și forma contribuției, în sprijinul oamenilor din prima linie în lupta cu COVID-19. Medicii și personalul sanitar se află, în prezent, sub o imensă presiune și au nevoie de protecție, măști, halate, dezinfectanți, teste și multe altele. Fără toate acestea, medicii noștri se pot infecta foarte ușor, iar un doctor infectat devine pacient. Dacă până acum, ei aveau grijă de noi, este momentul să avem noi grijă de ei. Pe Bursa Binelui, oricine poate dona foarte simplu și rapid, iar sumele vor fi suplimentate de BCR”, a declarat Nicoleta Deliu, Head of CSR & Communication BCR.

Deținută de BCR, BursaBinelui.ro este de 8 ani singura platformă din România unde donațiile nu sunt comisionate. Clienții BCR care doresc să contribuie la Fondul de urgență pentru spitale, deschis de Salvați Copiii, au la dispoziție și în aplicația George (mobile & internet banking) un formular special de plată (accesibil în secțiunea “Plăți facturi/Donații/Salvați Copiii).

Mai multe detalii despre Fondul de urgență pentru spitale aici.

În prezent, eforturile BCR de combatere a pandemiei COVID-19 sunt orientate către mai multe domenii critice în această perioadă. Banca anunțat deja un sprijin financiar de 2,5 milioane de lei spitalele locale, comunitățile și ONG-urile implicate în procurarea și colectarea materialelor sanitare, sprijinul persoanelor vulnerabile, în educația privind prevenția și protejarea oamenilor, dar și către eforturile de a asigura învățământul de la distanță.

Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală înființată în 1990, care apără și promovează drepturile copilului în România prin dezvoltarea de programe educaționale, de protecție socială și de promovare a drepturilor copiilor.

Având legături puternice cu sistemul medical, Salvați Copiii România a deschis un fond de urgență pentru sprijinirea imediată a acestuia și a început deja echiparea spitalelor cu aparatură medicală urgentă în lupta contra pandemiei de COVID-19. În urma solicitărilor primite de la 50 de spitale, Salvați Copiii a centralizat un necesar de aparatură medicală, echipamente de protecție și consumabile în valoare de peste 3 milioane de euro.