Totodată, creditele nou acordate de BCR au fost în valoare de 7,7 miliarde de lei în primele 9 luni din 2022 către persoane fizice (credite ipotecare și de consum) și microîntreprinderi. În același timp, BCR a aprobat credite noi corporate în valoare de 11,6 miliarde de lei în 1-9 2022, dintre care mai mult de un sfert sunt destinate investițiilor. Peste 5.300 de companii care creează mai mult de 316.000 de locuri de muncă au fost finanțate astfel

Rezultate BCR la 9 luni în 2022:

  • În mai puțin de un an de la disponibilitatea opțiunii de autentificare vocală biometrică prin telefon, peste 200.000 de clienți s-au autentificat cel puțin o dată prin intermediul acesteia
  • Chatbot-ul ADA, asistentul virtual BCR, disponibil pe www.bcr.ro/ADA, a purtat peste 277.000 de conversații, iar în aproximativ 32% dintre acestea a oferit informații personalizate (self service). ADA are în prezent peste 40 de programe de finanțare mapate și a discutat în primele nouă luni din 2022 cu peste 7.000 de antreprenori pentru a-i ajuta în identificarea programelor de finanțare active care se pretează nevoilor de dezvoltare ale acestora
  • Vânzări digitale record prin George: 99% din conturile de economii și peste 60% din depozite sunt deschise prin intermediul aplicației. Clienții au posibilitatea de a rambursa anticipat creditele în George, peste 60% din volumele rambursate fiind accesate prin această funcționalitate. Clienții pot primi în mesageria aplicației George documentația și dovada pentru închiderea creditelor, dar și instrucțiuni pentru radierea ipotecii pentru creditele cu ipotecă
  • 2,11 milioane de utilizatori de internet banking și mobile banking, dintre care peste 1,6 milioane de utilizatori activi de George, în creștere cu 28% an pe an
  • Peste 127.000 de companii înrolate în George pentru afaceri, platformă ce include un pachet complet: Digital Onboarding, Digital Overdraft și autentificare unică pentru operațiuni de business și personale
  • BCR oferă copiilor și adolescenților posibilitatea de a deschide 100% online relația cu banca, alături de părinți. Procesul de deschidere este disponibil pe platforma de digital banking George și se parcurge gratuit și rapid, în aproximativ 10 minute, cu semnătură digitală și card digital activat imediat. De la lansare, 3.000 de copii și-au deschis conturi George alături de părinți.
  • George construiește în prezent premisele investițiilor digitale, prin semnarea digitală a contractului de investiții, direct din aplicație și tranzacționarea fondurilor de investiții internaționale 100% online prin George web și aplicația George
  • Grupul BCR a înregistrat un profit net de 1.539,7 milioane de lei (312,0 milioane de euro) în primele nouă luni ale anului 2022
  • Peste 72 milioane de tranzacții cu plăți digitale în transportul public s-au înregistrat, în ultimii patru ani, dintre care peste 10 milioane numai în trimestrul trei 2022, în creștere cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut. BCR a implementat soluția de plată contactless în 17 orașe din România
  • Retragerea contactless a numerarului la bancomatele și multifuncționalele BCR este implementată la 315 bancomate BCR din întreaga țară. Clienții au posibilitatea să realizeze tranzacții cu carduri bancare, dar și cu telefoane, ceasuri, brățări sau alte dispozitive inteligente dotate cu tehnologia NFC
  • Din luna septembrie, retragerea numerarului în euro este disponibilă la 260 de ATM-uri din înteaga țară

Impactul BCR în economie

În activitatea de creditare retail, BCR a acordat credite noi pentru persoane fizice și microîntreprinderi de 7,7 miliarde de lei în 1-9 2022, în creștere cu 9% an pe an, pe fondul unor vânzări de credite ipotecare mai mari cu 35,4% și de credite de nevoi personale mai ridicate cu 8,4% an pe an. Stocul de credite ipotecare acordate în moneda locală s-a majorat cu 14,5% an pe an, în timp ce stocul de credite de consum negarantate (inclusiv carduri de credit și descoperit de cont) a crescut cu 8,6% an pe an la data de 30 septembrie 2022.

În activitatea de creditare corporate, BCR a aprobat credite noi pentru companii în valoare de 11,6 miliarde de lei în 1-9 2022, de 2,5 ori mai mult decât în 1-9 2021, dintre care peste un sfert sunt destinate investițiilor. A fost înregistrat un avans de 29,5% an pe an al stocului de finanțări corporate, datorită creșterilor semnificative pe segmentele companii mari, IMM și sector public.

Portofoliul de finanțări acordate clienților BCR Leasing a crescut cu peste 20% în primele nouă luni ale anului 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, depășind valoarea de 3,3 miliarde de lei.

Școala de Bani a continuat să organizeze sesiuni online și offline de educație financiară pentru adulți și copii, iar numărul total al celor care au participat în program a depășit astfel 520.000. INNOVX-BCR, programul dedicat afacerilor din tehnologie, a ajuns la 136 start-up-uri accelerate, odată cu companiile care au devenit alumni în grupa Scaleups din 2022.

În luna octombrie, 10 businessuri de tehnologie din cadrul InnovX-BCR au fost selectate să participe la unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie din CEE, Wolves Summit. Toate cele 10 companii din delegația InnovX-BCR au fost invitate să-și prezinte inovațiile, iar trei dintre acestea au și câștigat premii importante pentru sesiunea de pitching.

Performanța financiară a BCR în primele nouă luni din 2022

BCR a înregistrat un profit net de 1.539,7 milioane de lei (312,0 milioane de euro) în 1-9 2022, în creștere cu 34,8% față de 1.141,8 milioane de lei (232,5 milioane de euro) în 1-9 2021, datorită unei performanțe operaționale îmbunătățite, susținută de continuarea creșterii puternice a creditării.

Rezultatul operațional s-a îmbunătățit cu 24,7% până la 1.966,6 milioane de lei (398,5 milioane de euro) în 1-9 2022, de la 1.576,7 milioane de lei (321,0 milioane de euro) în 1-9 2021, pe fondul unor venituri operaționale mai mari, parțial compensate de cheltuieli operaționale mai ridicate.