De curând, am aflat că circa 46% dintre români se arată îngrijorați că un eventual atacator ar putea prelua oricând controlul dispozitivelor pe care le folosesc zilnic, ceea ce îi expune la furt de date personale, spionaj și invadarea vieții private. Noua versiune Bitdefender face față cu brio acestor amenințări indiferent de tipul sau numărul dispozitivelor pe care le folosești, iar datele tale pot fi în siguranță chiar și în fața amenințărilor încă necunoscute, potrivit unui comunicat de presă.

Bitdefender 2018 este potrivit pentru cei aflați în prima linie a inovației și care caută mereu cele mai noi tehnologii de securizare a datelor personale ale familiei sau ale prietenilor. Este foarte util atât pentru cei care se bazează pe un singur dispozitiv, dar și pentru aceia dintre noi care jonglează cu până la zece dispozitive într-o singură zi. Promitem detecția imbatabilă a programelor periculoase, confidențialitate mai bună, viteză optimizată și performanță indiferent de platformă: Windows, Android, Mac OS și, în curând, iOS.

Panoul de control Bitdefender Central a fost îmbunătăți. Acesta îi permite utilizatorului să facă diverse acțiuni precum controlarea abonamentului, instalarea soluției pe orice dispozitiv sau supravegherea dispozitivelor copiilor.

La fel ca versiunea anterioară, noua gamă include soluții multi- și single-platform, instrumente pentru siguranța familiei și protecție online, soluții dedicate securității mobile și servicii de suport pentru set-up sau optimizarea dispozitivelor.

Deep learning pentru un viitor mai sigur

Din ce în cei mai mulți hackeri targetează aceleași vulnerabilități ale aplicațiilor de Mac, Windows, Android și iOS, cu scopul de a obține profit imediat pe baza unor programe de tip malware cross-platform. Inovația Advanced Threat Defense identifică trăsăturile celor mai agresive tipuri de malware și detectează chiar și programele periculoase necunoscute cu ajutorul Bitdefender Global Protection Network. Un al doilea strat de protecție împiedică atacatorii să cripteze date personale stocate în fișiere populare, precum My Documents, My Pictures, My Videos sau orice alt fișier selectat de către utilizator. În acest fel, Bitdefender Total Security 2018 protejează orice dispozitiv de cele mai periculoase amenințări online ale momentului, cu un impact minim asupra performanței dispozitivului.

Bitdefender Firewall

Bitdefender Firewall blochează aplicațiile cu potențial dăunător mulțumită unui design cu totul nou, care îmbunătățește experiența de utilizare și permite o mai bună gestiune a regulilor asociate aplicațiilor. Bitdefender creează în mod automat o regulă de fiecare dată când o aplicație încearcă să acceseze Internetul, dar utilizatorii pot adăuga și manual sau edita regulile. Ca metodă de siguranță, vor fi notificați de fiecare dată când unei aplicații periculoase i se blochează accesul la Internet, chiar dacă este activată opțiunea Autopilot, iar fiecare conexiune la rețea detectată va fi încadrată automat într-unul din tipurile predefinite – dinamic, acasa / birou sau public. Acestea pot fi modificate manual din meniul de setări.

Actualizări automate pentru protecție continuă

Utilizatorii existenți ai soluțiilor Bitdefender beneficiază de protecție neîntreruptă mulțumită actualizărilor care nu necesită dezinstalarea versiunilor anterioare.