Black Friday 2018 la eMAG, Flanco, Altex, PC Garage, evoMAG și alții. Ghidul complet înainte de sărbătoarea reducerilor

Cea mai mare zi de reduceri a anului a adus venituri de 26,2 milioane de lei, sumă fără TVA, în creștere cu 50% față de vânzările de anul trecut. La finalul campaniei de Black Friday, compania a revenit cu o serie de statistici privind preferințele clienților români.

Astfel, în Vinerea Neagră 2017, clienții Fashion Days au plasat peste 300.000 de comenzi în site-ul fashiondays.ro și în aplicația de mobil. Majoritatea achizițiilor de Black Friday au fost făcute direct în aplicația de mobil Fashion Days – 65% din total, confirmând trendul global specific retailului de fashion de creștere a vânzărilor pe dispozitivele mobile. De Black Friday, un client Fashion Days a petrecut, în medie, 14 minute în aplicația de mobil.

Black Friday: trafic de 20 de ori mai mare

În total, traficul cumulat, adică pe site cât și în aplicațiile retailerului, a fost de 20 de ori mai mare față de o zi obișnuită, peste 1,5 milioane de vizitatori.

”Shopping pe mobil și produse de lux la cele mai bune prețuri din an au fost opțiunile clienților Fashion Days de Black Friday, când am depășit toate recordurile stabilite anterior. Traficul pe mobil a fost cel mai mare de până acum, numărul de comenzi plasate s-a situat, de asemenea, la cel mai înalt nivel, iar bugetul clienților pentru obiecte vestimentare și încălțăminte a fost peste așteptări, semn că românii s-au răsfățat în această campanie, special gândită pentru a le oferi acces la produsele dorite, în cel mai natural mod pentru ei și la cele mai bune prețuri din an”, declară Robert Berza, General Manager Fashion Days.

Ediția de anul acesta a Black Friday a început la Fashion Days în seara de 16 noiembrie, la ora 20:00 în aplicația de mobil și la ora 21:00 pe site și a continuat pe durata întregii zile de 17 noiembrie. Achizițiile speciale de Black Friday s-au menținut în topul preferințelor clienților, iar cele mai cumpărate branduri de lux au fost: Valentino, Prada, Furla, Tissot, Diesel Black Gold și Max & Co. Valoarea cumulată a produselor de lux a reprezentat 10% din totalul vânzărilor înregistrate de Fashion Days.

Coșul mediu pe Fashion Days de Black Friday 2017

Cel mai scump produs cumpărat de un client Fashion Days a fost o geantă de la Prada, la prețul de 7.590 de lei.

În medie, valoarea unei comenzi plasate pe Fashion Days a fost în valoare de 380 de lei și a inclus 2,9 articole. Cea mai mare comandă plasată a fost în valoare de 14.500 de lei, iar comanda cu cel mai mare număr de produse a inclus 55 de articole.

Cei mai activi cumpărători au fost femeile, cu o pondere de 62% din totalul comenzilor plasate, însă în topul celor mai cumpărate produse s-au aflat cele din categoriile pentru bărbați.

Cele mai populare categorii de produse vândute de Black Friday au fost: pantofi sport de bărbați, geci de bărbați, cizme de bărbați, geci de femei, pulovere de femei, pantofi sport de femei, cizme și ghete de femei, ceasuri de femei. În topul celor mai bine vândute branduri au fost: United Colors of Benetton, Trespass, Puma, Desigual, Zee Lane, Nike, Pepe Jeans London, Diesel, Levi's, Big Star.

Fashion Days a pregătit peste 1 milion de produse de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, cosmetice și home & deco, cu discounturi de până la 90%, pentru campania de Black Friday din acest an.

Aflați care sunt planurile Fashion Days pentru 2018.