”Ne-am dat seama în cei zece ani de Bookster că oamenii citesc mai mult atunci când ajung la acele lecturi care sunt relevante pentru ei, atunci când simt că primesc valoare. Așa am decis să investim într-o extindere a serviciului nostru în așa fel încât să oferim recomandările potrivite la momentul potrivit pentru fiecare. Bookster este un serviciu destinat angajaților: mulți dintre abonații din comunitatea noastră discută la birou cu colegii despre ce au citit, își fac recomandări, organizează sau participă la evenimente care au legătură cu cititul. În plus, acum fiecare îl poate lua pe Bookster în buzunar la finalul zilei și își poate alege rapid o carte sau o lectură ușoară și utilă atunci când timpul îi permite acest lucru.”, declară Teodora Rădulescu, CEO Bookster.

Încă de la prima interacțiune cu aplicația, utilizatorii își completează profilul de cititor, urmând să primească apoi, pe baza unor noi algoritmi, recomandări de lectură personalizate.

”Am plecat de la ideea că e imposibil să găsim doi cititori la fel, așa că vrem ca recomandările pe care le oferim să fie așa cum sunt persoanele care le primesc: unice. Aplicația este gândită în așa fel încât să învețe mai departe din experiența fiecărui cititor cu Bookster și să devină, cu cât este mai folosită, tot mai utilă, oferind și mai multă valoare celor care o utilizează constant.”, a adăugat Teodora Rădulescu.

Special pentru această aplicație, Bookster a introdus și un sistem de gamification menit să facă obiceiul recurent al cititului mai distractiv și mai ușor. În funcție de acțiunile pe care le fac, abonații pot să treacă de la un nivel la altul, să adune puncte și să primească insigne care marchează progresul lor de cititori constanți și implicați.

Aplicația este deja disponibilă gratuit, atât pentru Android cât și pentru iOS, și poate fi descărcată din Google Play sau App Store.