Mondly lansează MondlyAR, prima experiență interactivă de învățare de limbi străine cu ajutorul realității augmentate. Mondly a lucrat împreună cu Google pentru a lansa aplicația cu ajutorul kitului ARCore. Practic, Mondly face parte dintre primele aplicații la nivel mondial care se bazează pe realitatea augmentată pe Android.
MondlyAR permite dialoguri deschise în mai multe limbi, cu personaje virtuale, pentru ca experiența de învățare să fie mai ușoară. Cu ajutorul aplicației se poate învăța engleză, franceză, spaniolă, italiană, portugheză sau germană. Aplicația are un profesor virtual care poartă o conversație umană cu elevul. Poți să răspunzi vocal și aplicația recunoaște vocea.
Profesorul virtual oferă feedback instantaneu și îi prezintă studentului obiecte virtuale în fața ecranului, adică planete, animale, instrumente muzicale. Poți interacționa cu acestea.
"Am lansat MondlyAR cu susținerea Google e foarte interesant și arată că suntem în fruntea inovației în cazul aplicațiilor de realitate augmentată. Țelul nostru a fost mereu să eliminăm barierele pentru învățarea unei limbi străine", a spus Alexandru Iliescu, CEO al Mondly.
Mondly a lansat inițial versiunea cu realitate virtuală , care necesita căști în care să introduci telefoanele. Odată cu realitatea augmentată, nu ai nevoie de un dispozitiv suplimentar.
Aplicația poate fi descărcată din Google Play Store. Lecțiile introductive sunt gratuite, iar întreaga experiență, adică toate lecțiile în 33 de limbi, costă 29 de lei pe lună sau 150 de lei pe an.
MondlyAR e construit cu ajutorul ARCore, disponibil pe 100 de milioane de dispozitive cu Android. La următorul update al versiunii cu realitate augmentată, în august 2018, brașovenii vor să ofere lecții interactive pentru alte 30 de limbi. La finalul lunii aplicația de realitate augmentată va fi lansată și pentru dispozitivele Apple.
Mondly Languages, platforma lansată de brașoveni are 30 de milioanne de utilizatori la nivel mondial. E disponbilă în 33 de limbi. În 2016, aplicația a fost pentru o perioadă cea mai descărcată în țările arabe, stând mai bine ca Facebook sau Instagram, odată cu lansarea cursurilor de limbi străine pentru arabi. Mondly a lansat un chatbot, dar și o aplicație de VR. În 2017 a primit titlul de aplicația anului de la Facebook FB Start.