Compania a fost inițiată în cadrul programului Start-Up Nation 2017, la care s-a adăugat și investiția fondatorilor, și oferă, în acest moment, trei tipuri de servicii: închirierea roboților umanoizi de servicii pentru evenimente sau companii, realizarea de aplicații personalizate pentru roboți și distribuția în România a acestora.

Conform ultimelor rapoarte privind industria mondială a roboticii, piața roboților umanoizi va crește de la 320,3 millioane de dolari, cât este în prezent, până la 3,9 miliarde până în 2023. Această creștere accentuată se va datora, pe de o parte dezvoltării constante a capabilității roboților, precum și prețurilor din ce în ce mai accesibile ale acestora, dar și datorită schimbărilor ce vor avea loc în societatea noastră.

Rapoartele previzionează o creștere a numărului de roboți umanoizi folosiți în educație, dar și în industria de retail și cea a ospitalității, cea din urmă cu scopul de a personaliza cât mai mult experiența clientului. De asemenea, industria medicală și cea a logisticii vor integra tot mai multe capabilități ale Inteligenței Artificiale (AI) în acești roboți pentru a răspunde nevoilor din aceste domenii.

În acest moment în România există câteva companii integratoare de roboți industriali, însă nu există nici o companie dedicată roboților umanoizi de servicii. Bucharest Promo Robots a fost fondată pentru a umple acest gol din piața românească.

“Pe de o parte intrăm pe o piață locală relativ liberă, pe de altă parte feed-back-ul de până acum ne arată că am avut o intuiție bună să investim în acest tip de business, existând interes dincolo de curiozitate pentru serviciile noastre. Estimăm ca până la sfârșitul anului să ne recuperăm investiția facută în afara proiectului Start-Up Nation și la anul să intrăm deja pe profit, însă îl vom investi pentru a ne dezvolta mai departe, importantă fiind dezvoltarea sustenabilă. România trebuie să îți confirme ambițiile în domeniul tehnic prin realizări concrete și suntem fericiți să facem parte din acest val important de inovație”, afirmă Ana Maria Stancu, CEO și Robot Fleet Admiral în cadrul Bucharest Promo Robots.

Roboții pot fi văzuți miercuri și joi live în cadrul evenimentului Internet & Mobile World 2018, la standul 77.

De asemenea, Ana Maria Stancu este și fondatorul asociației E-Civis și a deschis, de curând, un RoboHub în Capitală. În acest spațiu, parte din proiectul Alt Viitor, finanțat de Microsoft, se vor organiza cursuri gratuite de robotică și programare pentru copiii din familii dezavantajate.