Redacția Start-up.ro
Călin Brandabur este fondatorul Symme3D, prima companie din România care face imprimante 3D ce pot da viață cu adevărat, imprimând celule vii. L-am provocat să vorbească despre experiența lui de la școală în cadrul proiectului Înainte la Școală.
Călin a început cu o afacere care făcea imprimante 3D diferite de cele de pe piață. Deși trendul a trecut, el a reușit să crească, să facă imprimante industriale și să treacă la imprimarea celulelor vii.
Iată răspunsurile lui în proiectul 10 pentru nota 10, adică 10 întrebări pentru cei care pot schimba România.
Materiile preferate din timpul școlii
Științele exacte au prezentat un mare interes pentru mine încă din primii ani de școală; orele de matematică îmi păreau mult mai antrenante decât cele de limba română. Aceeași reacție s-a păstrat și pe parcursul anilor de gimnaziu, pe măsură ce paleta de științe devenea mai generoasă—fizică, chimie, științe ale naturii ș.a. Laboratorul departamentului de Chimie organică și cel de Informatică erau probabil cel mai atractive dintre toate, drept pentru care și astăzi, în munca mea de zi cu zi, mă folosesc de diverse noțiuni de care am dat, mai întâi, pe parcursul școlii. Alegerea unei facultăți cu profil tehnic a fost o mișcare naturală, astfel că am urmat studiile Facultății de Automatică și Calculatoare, în cadrul Universității Politehnica din Timișoara. Pot spune că am studiat mereu ceea ce mi-a plăcut, și probabil că apetitul meu pentru aceste științe nu va stinge niciodată, doar că își schimbă mereu forma: R&D-ul încă joacă un rol important în activitatea mea, unde studiul nu se termină.
Cât de importantă era atitudinea profesorilor?
Îmi amintesc cu drag de profesoara de matematică din Colegiul Național Bănățean, secția Matematică-Fizică-1 care se asigura că mințile noastre sunt provocate și nu antrenate în mod mecanic.
Un alt aspect important al activității sale din timpul orelor era faptul că ne provoca să gândim, să folosim noțiunile dobândite și să căutăm soluții în mod independent. Ne punea rotițele în mișcare, iar noi nu oboseam niciodată să venim cu idei, mai bune sau uneori chiar mai puțin inspirate.
Profesorul ideal? Cum ar fi el?
Când eram elev, profesorul ideal era cel care învăța. Învăța cu pasiune, lectorii adevărați care te făceau sa-ți fie drag să asimilezi materia predată de ei. Ca în orice activitate, dacă nu ai o pasiune vizibilă, o plăcere să inspiri cunoștințele, rezultatele vor fi pe măsură. Acum, după ce am trecut prin acest ciclu complet, și având doi copii, viitori școlari, îmi doresc ca profesorii lor să se asemene mai mult profesoarei mele de matematică.
Mi-ar plăcea să fie mai prietenoși cu tehnologia, desigur, și să caute modalități mai non-tradiționale decât tabla, temele și testele pentru a-i ajuta pe elevi să deprindă și aptitudini, nu doar noțiuni.
O comunicare deschisă și personală cu elevii ar ajuta mult, nu toți avem aceeași capacitate de absorbție a informației și asta generează multe conflicte între colegi, dar și dezamăgiri la nivel personal.
Momentele cheie ale formării în carieră, influențate de școală?
Sunt multe momente-cheie care au fundamentat, pas cu pas, ceea ce mai târziu am numit „vocație”. Probabil printre cele mai puternice amintiri care mi-au rămas în memorie se numără zilele în care frecventam clubul de informatică de la Palatul Copiilor, unde aveam acces la un calculator personal 286. Atunci am intrat în contact cu programarea, rezolvarea de probleme de logică, radio-electronică și mecanică, iar puțin mai târziu, aeromodelism, orientare în spațiu etc. Îmi amintesc de competițiile de radiogoniometrie unde jucam „vânătoare de vulpi”— vulpile erau niște emițătoare radio, ascunse în pădure, iar eu aveam un receptor cu care trebuia să calculez azimuturile, vectorii de direcție și să găsesc cele 5 vulpi într-o pădure destul de mare, singur-singurel.
Frustrările cauzate de școală
Îmi amintesc cât de puternic simțeam presiunea de a face o alegere pentru viitoarea mea carieră, fără a avea parte, însă, de o îndrumare sau de informații ajutătoare. Nu îmi plăceau materiile cu profil umanist, dar nici faptul că-mi plăceau atât de multe alte discipline, nu mă ajuta. Puteam alege orice, dar care era alegerea corectă, nu reușeam să înțeleg decât pas cu pas.
Sistemul educațional din 2018
Sunt dezamăgit de faptul că elevii sunt încurajați să memoreze și nu să înțeleagă. Materiile prea puțin actualizate, documentate și fără o viziune nu ajută în această situație.
Cum arată școala acum față de momentul în care ai intrat tu în sistem?
Nu sunt, în mod neapărat, la curent cu actuala față a sistemului nostru de învățământ, deși, din exterior și din ceea ce știu de la prietenii ai căror copii sunt deja la școală, progresul este foarte lent. Apreciez tendința țărilor nordice de a digitaliza anumite discipline, precum și găsirea de modalități alternative de evaluare a performanțelor elevilor, sau educarea acestora și în alte aspecte—cultură, leadership etc.
Atitudinea față de școală atunci vs acum?
Cred că o schimbare majoră în bine e faptul că văd copii care își găsesc un pui de vocație încă de mici, se simt atrași de anumite materii și aprofundează cunoștințele în diverse maniere, cum ar fi cluburile de programare pentru copii, de exemplu. Sunt foarte ambițioși și curioși, iar Internetul le stă la dispoziție pentru cercetarea alternativelor pentru când vor fi mai mari. Noi, din păcate, nu aveam foarte multe opțiuni și poate nici deschiderea părinților noștri nu era la fel de mare. Să pleci la studii în străinătate începând cu perioada liceului nu mai e un lucru imposibil acum, iar studiile universitare sunt un must.
3 lucruri pentru educația românească
Cred că educației românești îi lipsește cu desăvârșire dimensiunea practică. E cea mai simplă și mai eficientă metodă de a sedimenta cunoștințele teoretice, dar și de a aduce un dram de entuziasm în procesul de învățare. Cluburile, cercurile școlare și alte forme organizate de activități de grup sunt în continuare, pentru mine, printre cele mai bune opțiuni; nu doar că stimulează cercetarea, creativitatea și inovația, dar și dezvoltarea spiritului de muncă în echipă, legarea de prietenii ș.a.
Un alt aspect pe care l-aș menționa e necesitatea de a motiva profesorii; oamenii inspiră atunci când muncesc cu plăcere.
Nu în ultimul rând, ar trebui să fim liberi să învățăm ceea ce ne dorim, spre ceea ce avem înclinație, și e uimitor simțul de orientare pe care îl avem în acest sens, încă de mici.
Sfaturi pentru elevul Călin Brandabur?
Să fiu mai perseverent. Să fiu mai deschis. Să îmi dau timp să cresc. Cred că școală ne învață cu mult mai multe lucruri decât poate fi evident—munca în echipă, disciplina, asumarea de responsabilități, iertarea.
