În cadrul acestei ediții, marele câștigător Startarium PitchDay și al premiului de 70.000 de euro a fost NALU underwear. Locul II și premiul de 20.000 de euro a fost obținut de LifeBox, iar locul III și cei 10.000 de euro au fost câștigați de Stația de Joacă.

Ce este Startarium PitchDay?

PitchDay este un proiect Startarium, o platformă online de educare și susținere a antreprenorilor din România, dezvoltată de Impact Hub și ING. Desfășurat pentru prima oară în 2016, Startarium PitchDay include atât o componentă educațională și inspirațională prin sesiunile de conferințe și dezbateri, cât și o competiție prin care startup-urile pot obține finanțări în valoare totală de 100.000 de euro.

Cum se desfășoară competiția PitchDay 2017?

Până pe 23 octombrie 2017, antreprenorii cu o afacere de 1-3 ani din întreaga țară s-au putut înscrie pe site-ul competiției. După etapa de preselecție a înscrierilor online, cele mai bune 100 de startup-uri au fost invitate la un interviu, pentru a fi evaluate de juriu. În acel moment, 70 au fost selectate și invitate pentru semifinala și finala care vor au avut loc la București pe 27 noiembrie. Juriul a ales 10 finaliști care au urcat pe scenă pentru a susține un pitch de 3 minute în fața audienței.

Finaliștii Startarium PitchDay au fost Atlas, Bodyshape Transformation Centre - Bucharest, CargoPlanning, Connected Medical Devices, iOLA, LifeBox, NALU underwear, Romania Textile Design, Stația de Joacă, Ubikubi.