Startarium a lansat platforma de crowdfunding ca un ajutor pentru antreprenorii care fac parte din comunitatea lor offline și online. La evenimentul dedicat antreprenorilor în căutare de finanțare, Fast Forward Business Summit, organizat pe 27 septembrie de wall-street.ro și start-up.ro, cei de la Startarium vor organiza un workshop în care poți afla secretele unei campanii de succes. Te poți înscrie pentru a participa la Summit la acest link și poți participa la unul sau la mai multe workshop-uri care te vor ajuta să te descurci mai bine în afaceri.

Am vorbit cu Adina Crețu, program manager la Startarium.Inc, programul de incubare pentru startup-uri, despre această zonă de crowdfunding din cadrul proiectelor lor și care sunt sfaturile pentru cei care vor să-și facă o asemenea campanie.

CUMPĂRĂ UN BILET LA WORKSHOP-URILE FAST FORWARD BUSINESS SUMMIT DE PE SITE-UL CONFERINȚEI

Câte campanii încercați să aveți în același timp și care este scopul final al susținerii crowdfunding-ului?

Dacă Startarium ar fi doar o platformă de crowdfunding clasică, cu un model de business construit pe baza intermedierii de campanii, răspunsul ar fi de 3-5 campanii în același timp, o cifră care ar permite unui vizitator să găsească mai multe idei și recompense interesante, fără să fie copleșit de un număr prea mare de opțiuni. Startarium însă nu funcționează pe acest model, crowdfunding-ul este doar unul din multele instrumente pe care le punem la dispoziția antreprenorilor, nu este un scop final, ceea ce ne ajută sa rămânem obiectivi și mai selectivi în filtrarea proiectelor.

Câte campanii refuzați și care sunt motivele pentru care nu ajung unele inițiative pe platforma Startarium?

Pe Startarium găzduim doar campanii inițiate de antreprenori, fie existenți, care au deja au o afacere și vor să lanseze un nou produs, fie aspiranți, oameni care doresc să pornească pe calea antreprenoriatului tocmai prin această experiență de crowdfunding. Cel mai frecvent motiv pentru care direcționăm aproape din jumătate dintre cereri către alte soluții sau platforme este tocmai faptul că nu reprezintă o inițiativă antreprenorială per-se, ci sunt mai degrabă în zona de social, umanitar, civic, cu un obiectiv care nu se poate declina într-o structură de campanie bazată pe modelul recompense->finanțare, prevânzare→validare.

Cum pregătești o campanie de crowdfunding

Cum trebuie pregătită o inițiativă înainte de a veni către voi cu propunerea de a realiza o campanie de crowdfunding?

Recomandarea pe care o fac cel mai des este legată de scop, de obiectiv. Ar fi extrem de productiv dacă, înainte de a începe să lucreze la campanie, inițiatorul și-ar defini cât mai clar care este scopul. Unii cred ca au făcut-o deja, însă confundă ținta financiară cu scopul campaniei, astfel că pot exprima foarte clar ce vor să facă cu banii, de câți au nevoie, nu însă și de ce și unde vor să ajungă. Iar dacă nu știi exact unde vrei să mergi, orice drum poate fi bun sau greșit.

In viziunea și abordarea campaniilor pe Startarium, puternic orientate pe obiective de marketing și de business, componența de finanțare este secundară și decurge ca o consecință firească a celei principale. Iar aceasta poate să fie de validare a nevoii, de testare a produsului sau prețului, de pre-lansare.

Odată provocat antreprenorul să își pună aceste întrebari, structura campaniei, dar și planul de promovare curg mult mai firesc și congruent cu un scop mai mare.

Ce buget trebuie investit în promovarea unui proiect pentru a avea succes?

Pe Startarium am găzduit campanii care s-au finanțat doar organic, fără bugete de promovare, dar și campanii foarte curajoase și cu obiective mai complexe, cu bugete de 2.000 - 3.000 de euro. De cele mai multe ori însă, succesul inseamnă mai mult decat finanțarea nutcampaniei: este despre a câștiga o masă critică de utilizatori, de a obține feedback și insight-uri foarte prețioase, de a construi notorietate de brand, de a demonstra că există o piață serioasă pentru produsul tău pentru că finanțarea vine ulterior oricum. Cu cât aceste obiective sunt mai curajoase, cu atât bugetul devine mai puțin important.

Se păstrează, de obicei, statisticile de la platformele de crowdfunding internaționale privind evoluția unui proiect? Cam cât trebuie să strângă în prima săptămână pentru a avea succes?

Se pastrează cu siguranță curba de distribuție, modelul clasic de U, în care ai mult entuziasm și susținere la inceput - direct proporționale cu rețeaua și comunitățile la care poți ajunge organic. Apoi urmează o perioadă de stagnare, o linie dreaptă sau greu ascendentă, pentru a urma apoi in etapa de final o urcare foarte bruscă și imbucurătoare spre un happy ending. Zona in care încercăm să spargem statisticile și miturile pe Startarium este aceasta de jos, unde marketingul face diferența. Cu cât un inițiator este mai bine pregătit pentru luptă în zona asta, emoțional și tactic, cu atât are mai multe șanse de succes, cu mai puțin stres.

Iar despre suma strânsă in prima săptămână – acest indicator, de 20-30%, este relevant mai ales pentru platforma de crowdfunding, care trebuie și ea să măsoare cantitativ sute de campanii, algoritmic, pentru ca altfel nu știe. Pe Startarium ne permitem recomandări personalizate, în funcție de produs, segmentele de public targetate, curba de achiziție și obiectivul overall. Un indicator de bun-simț și accesibil oricărui antreprenor este: cât de repede ai ieșit din “bula” ta de prieteni?

Care sunt zonele unde se duc cele mai mari bugete de promovare? Facebook, Google?

Campania de crowdfunding este o replică in miniatură a unei campanii de marketing și comunicare obișnuite și e bine să testeze inclusiv canalele și mesajele de brand și să exploreze tactici de gherilă la care cu greu mai ai acces când esti deja consacrat.

Ce proiecte aveți în pregătire pe Startarium pentru perioada următoare în zona de crowdfunding?

E un cerc virtuos pe Startarium acum, in care proiectele depășesc record după record și astfel atrag noi campanii și mai curajoase, și mai inovatoare. In prezent derulează campanii:

  • Pepiniera Zori de Zi, un agricultor din Maramureș, cu o afacere pur tradițională care face un salt uriaș către o zonă modernă și digitală și este printre puținii, daca nu chiar singurul care face asta
  • NutriStandard, o aplicație care iși propune să facă nutriția simplă și accesibilă și care iși dorește in primul rând o masă critică de utilizatori și feedback, cu 30% din target depășit în primele 2 zile
  • BLINKR, un semnalizator de biciclete inventat de 2 tineri de 17 ani care au nevoie de finanțare pentru a produce primele produse, de feedback pentru a-l crește și validare pentru a merge mai departe către runde succesive de finanțare și extindere internațională

Acestea sunt proiectele pe care le derulează inițiatorii de pe Startarium, in timp ce noi desfașurăm propria campanie, de dublare a finanțării: orice campanie de crowdfunding incheiată cu succes până pe 15 decembrie intră intr-o competiție și poate primi dublul targetului financiar fixat.

Planurile Startarium

Cum trebuie să se pregătească un antreprenor pentru o campanie de crowdfunding? Ce oferiți voi și ce vine de la ei?

Ce ii oferim la inceput este o imagine completă, dacă nu o are deja, asupra a cum va arată proiectul și ce îl asteaptă pe parcurs, prin ce pași trebuie să treacă și câteva resurse și ghiduri utile, un manual de instrucțiuni pentru a ințelege în ce ordine trebuie montate piesele...

Odată creat primul draft al campaniei, primește apoi feedback de la noi, personalizat și foarte aplicat pe business-ul lui. Din feedback-ul pe care la randul nostru îl primim, acest prim pas le este foarte util pentru că le chestionam obiectivele de business, diferențiatorii produsului, nevoile oamenilor, planul de promovare, tocmai pentru a ajunge împreună la cea mai bună formă a campaniei.

Mai primesc pe Startarium consultanță pentru promovare, consultanță fiscală, cel mai mic comision posibil, adica 0% la intermedierea campaniei și 2% comision către MobilPay, plus, poate cel mai important, acces la o comunitate de peste 11.000 de utilizatori ai platformei Startarium, acei innovators și early-adopters deschiși să testeze noi idei și produse inaintea tuturor.

Care sunt scopurile pentru care folosesc utilizatorii Startarium cel mai mult?

Cele mai accesate secțiuni sunt Videoteca ( cursuri și interviuri cu antreprenori români) și Articolele de specialitate, cu un număr de aproape 150 de resurse dedicate si care au atras peste 18.000 de vizualizări. Avem de asemenea o foarte mare activitate in Laborator, unde iți poti construi ideea de business și poți incepe prin a crea primul tău Business Model Canvas, pe care poți lucra colaborativ cu mai mulți parteneri sau colegi.

Cum putem susține noile generații pentru un drum antreprenorial mai bun și mai sigur?

Promovând modele de business inovatoare și ambițioase, care provoacă realitatea pieței locale dar și internaționale. Oferindu-le oportunități reale de a crește, de a primi mentorat și consultanță de calitate. Punându-le la dispoziție instrumente și platforme care să le dea ocazia să invețe repede, să valideze și să iși atragă suport necesar in etapa de running operations și apoi scalare.

Care sunt planurile platformei Startarium pe termen mediu?

Incubatorul Startarium.Inc va porni la drum pe 15 septembrie cu cele 5 startup-uri câștigătoare, cu un program de lucru bine definit - workshop-uri, ore de consultanță, evaluări trimestriale cu ajutorul unui Advisory Board - menit să ajute echipele să își atingă sau chiar depășească obiectivele.

Întâlnirile lunare Startarium cONtext vor continua cu subiecte de interes pentru antreprenorii aflați la început de drum, campaniile de crowdfunding se vor înmulți, numărul de mentori și mentees va crește lunar, secțiunea de consultanță rămâne deschisă tuturor celor în nevoie 24/24, lucrăm la îmbunătățirea instrumentelor din Laborator și suntem în continuă prospecție de subiecte relevante pentru cursuri și interviuri. Iar în noiembrie vom avea Startarium Pitch Day.