Florin Cașotă
Înainte de toate trebuie să stabilim ce este insolvența. Legea 85, cea care reglementează procedurile aferente insolvenței, o descrie ca fiind "acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile".
Cu alte cuvinte, insolvența este situația în care o societate ajunge atunci când nu-și mai poate plăti datoriile.
“Vorbim despre datorii care există, sau, juridic spus, niște creanțe certe (să se știe clar despre ce sumă este vorba, chiar dacă e definită ca un procent din ceva), lichide (sumă de bani, nu drepturi de autor, chiar dacă am putea găsi un echivalent) și exigibile (adică deja cineva trebuia să plătească respectiva suma)”, explică Raul Kando de la Avocatoo.
Cum o companie poate intra în insolvență
Prezumția de insolvență apare după 60 de zile de la data scadentă, dacă firma nu și-a plătit datoria față de unul sau mai mulți creditori. “Altfel spus, nu trebuie să spui cuiva că nu poți plăti suma respectivă, ci după 60 zile de când era ziua de plată efectivă, persoana respectivă poate să considere că nu mai poți plăti”, spune Kando.
Totodată, legea folosește ca și construcție juridică prezumția conform căreia insolvența este iminentă atunci când debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. Cu alte cuvinte, se prezumă deja o stare de incapacitate de plată bazată pe starea actuală și viitoare a debitorului.
“Asta înseamnă că din păcate nu poți să vii să zici oamenilor că vei primi o moștenire de la un prinț din Ghana și să nu intri insolvență. Dar nu orice sumă pe care o datorezi atrage insolventa. Cum ar fi să îți ceară cineva insolventa pentru că ai o datorie de 2 lei ?”
Așa cum este definită și de legislație, procedura insolvenței poate apărea numai atunci când se întrunește valoarea-prag a creanței datorate. Aceasta reprezintă cuantumul minim al creanței pentru care poate fi cerută deschiderea procedurii insolvenței și este de 40.000 lei, atât pentru cererea formulată de un creditor, cât și pentru cererea depusă de însuși debitorul aflat în această situație.
Deci ca să nu se deschidă procedura de insolvență trebuie ca datoria să se afle sub suma de 40.000 de lei și să nu fie mai veche de 60 de zile.
Insolvența poate fi cerută de firmă, în momentul în care constată că nu-și mai poate plăti datoriile sau de către creditori. Mai mult, chiar și angajații pot cere începerea procedurii de insolvență, în cazul neplății salariilor pe o perioadă mai lungă de timp. Cuantumul minim al creanței angajațilo este de șase salarii medii brute pe economie/salariat.
Insolvența nu înseamnă faliment. Cum o firmă poate trece peste insolvență
Pentru a evita intrarea în procedura insolvenței și mai apoi declararea falimentului, un antreprenor trebuie să știe că poate apela la procedura concordatului preventiv prin care la cererea sa sau a unui debitor se numește un administrator concordatar care elaborează un proiect de concordat preventiv.
Acesta are rolul remedierii situației în care se află debitorul prin propunerea unor înțelegeri între debitor și creditor, precum și eventuale eșalonări la plata creanțelor. În situația în care se ajunge la omologarea acestui proiect de concordat preventiv este important de precizat că se suspendă de drept toate procedurile de executare silită și, de asemenea, în perioada în care debitorul se află în această procedură a concordatului nu se poate iniția procedura insolvenței.
Astfel, întreaga logică a acestor proceduri este de a preveni intrarea în insolvență, precum și falimentul, prin diverse mijloace menite să redreseze debitorul din punct de vedere financiar.
“Scopul insolvenței nu este de a se ajunge la faliment și la închiderea firmei în final, ci să ajute firmele să o scoată la liman după un plan. Practic, se numesc persoane care iau deciziile în loc administratorului curent pe ideea ca acesta nu a știut sa gestioneze cum trebuie firma și aceștia urmăresc sa o pună pe picioare într-un timp”, explică Raul Kando, Avocatoo.
În situația în care aceste proceduri nu remediază situația financiară a debitorului și concordatul preventiv eșuează se ajunge la deschiderea procedurii insolvenței. Aceasta presupune, pe scurt, crearea unui tabel al creditorilor în funcție de cauzele de preferință pe care aceștia le au în recuperarea datoriilor și împărțirea activului debitorului către aceștia (asta pentru ca nu toate datoriile sunt la fel - spre exemplu datoriile către ANAF sau către angajați vor fi plătite cu prioritate).
În cadrul acestei proceduri se numește un administrator judiciar care poate propune un plan de reorganizare menit să remedieze situația financiară a debitorului, fie prin restructurarea și continuarea activității, fie prin lichidarea (vânzarea) unor bunuri din averea debitorului, fie prin combinarea acestor două soluții.
Acest program de reorganizare cuprinde obligatoriu un plan de plată a creanțelor către creditori, iar executarea acestui plan se întinde pe un termen maxim de 3 ani de la aprobarea acestuia, iar în mod excepțional se poate ajunge la un termen de 4 ani.
Trebuie spus că de la intrarea în această procedură și numirea unui administrator judiciar, antreprenorul nu mai exercită pe deplin controlul asupra societății sale, fiind obligat să se supună planului de reorganizare și măsurilor dispuse de administratorul judiciar.
Riscurile la care se supune antreprenorul în ajuns în această situație sunt de natura imposibilității continuării activității societății. Astfel, dacă planul de reorganizare nu este aprobat sau acesta, fiind aprobat, nu dă rezultate, judecătorul-sindic va putea decide intrarea în procedura falimentului în care se va trece la lichidarea averii debitorului prin vânzare la licitație publică sau prin negociere directă.
Sumele rezultate din lichidarea averii debitorului vor fi distribuite creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, iar debitorul va fi radiat din registrul în care era înscris la terminarea procedurii falimentului.
Care sunt drepturile angajaților unei firme aflate în insolvență
Angajații unei firme aflate în insolvență trebuie să știe că o insolvență nu ar trebui să afecteze drepturile salariale. O companie nu are voie să recurgă la o concediere colectivă pentru a reduce costurile decât în anumite situații.
Potrivit legii, în cazul în care decide concedierea colectivă atunci angajatorul trebuie să stabilească metode și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați și cum să atenueze consecințele concedierii prin măsuri sociale precum sprijin pentru recalificare sau reconversie profesională.
Salariații au dreptul și de a delega un reprezentant pentru a participa la adunarea creditorilor și a vota în numele lor asupra planului de reorganizare judiciară a societății debitoare.
Ce poate face un antreprenor ca să nu ajungă în insolvență?
Raul Kando de la Avocatoo explică pe scurt ce ar trebui să facă un antreprenor să nu ajungă cu firma în insolvență.
- Să facă cât mai multe din activități 'in-house'
- Să își bugeteze activitățile și sa le preconizeze pe o perioada de jumătate de an
- Să fie atent la termenele de plata pe care le are și sa le negocieze acolo unde poate
- Să încerce să aibă un fond de 'rezerva' în companie, chiar dacă nu e oficial
- Să anunțe partenerii dacă nu va mai putea plăti pernru a găsi o soluție bună pentru ambele părți (nu de alta, dar poate cei mai avea vreodată contact cu persoana respectiva și trebuie sa încerci sa lași loc de bună ziua).
