Estimările arată că bugetul alocat pentru a sărbători Ziua Îndrăgostiților va fi în medie 125 euro, iar cadourile experiențiale populare vor combina nevoia de a evada cu adrenalina sau relaxarea.

Potrivit studiilor, la nivel global, 88% dintre adulții cu vârsta peste 18 ani găsesc un motiv să sărbătorească ziua de 14 februarie. Mai entuziasmați sunt cei care se află într-o relație fără a fi căsătoriți, într-adevăr. Studiile ne-au arătat că, dacă bărbații găsesc rapid o soluție în a oferi flori și ciocolată, femeile abordează această sărbătoare diferit, așa că o femeie din 5 va oferi un cadou experiențial. Experiența ne-a confirmat această proporție, de altfel femeile sunt și cele care apelează mai des la Complice.ro pentru a-și surprinde partenerii, fie că este vorba de o aniversare, de o sărbătoare sau de un moment special în viața de cuplu, a precizat Oana Pascu, fondator Complice.ro.

De asemenea, datele arată că, dintre toate categoriile de vârstă, millenniali sunt cei mai orientați către cadourile experiențiale: 1 din 4 le aleg, indiferent de ocazie, dar mai ales când vine vorba de Ziua Îndrăgostiților.

Printre cadourile experiențiale preferate de femei de Ziua Îndrăgostiților se numără cele care implică ambii parteneri de cuplu, cum ar fi o zi la SPA în doi, o cină romantică, degustări de ciocolată sau de vin, ateliere private din zona gourmet, cooking sau senzorial, care se pot desfasura atât offline, cât și online, în funcție de preferințele fiecarui cuplu. Bărbații preferă să ofere partenerelor experiențe care merg spre concret: atelier privat de pictură, de scriere creativă, de creare a propriului parfum, un pachet FlexiBox cu mai multe opțiuni dintre care se poate alege una favorită, dar și experiențe inedite.

Avem clienți care aleg pentru iubite sau soții experiențe de obicei achiziționate pentru bărbați, cum ar fi driving pe circuit sau cursuri de condus alături de Alex Filip, zbor cu parapanta ori experiențe virtuale de travel. Remarcăm în ultima perioada un mai mare interes pentru experiențele care scot din zona de confort, probabil și pe fondul unei perioade lungi în care distanțarea socială ne-a afectat felul de a privi viața, a mai precizat Oana Pascu.

Experiențele de travel, în topul preferințelor

Astfel, contextul pandemic și restricțiile din ultimele luni au făcut ca românii să-și dorească tot mai mult să călătorească. Prin urmare, de Ziua Îndrăgostiților, unii clienți cochetează cu ideea unei escapde, aproape în majoritate în România.

Fie că vorbim de o evadare in inima Brașovului, combinată cu un salt în tandem cu parapanta, ori de o escapadă romantică la o pensiune din Veseud sau la un castel aflat în mijlocul naturii, clienții noștri caută tot mai mult să evadeze, în condiții cât mai private și retrase, și să simtă gustul vacanței, care le-a lipsit atât de mult în 2020, a explicat Oana Pascu.

Un loc important îl păstrează și experiențele online, care au reprezentat o alternativă apreciată în 2020. Sunt preferate de cuplurile care se află la distanță în această perioadă, din diferite motive, sau care nu vor să se expună. Din această categorie, cele mai populare cadouri sunt degustarile gourmet (de ciocolată, de vin etc) sau atelierele de cuplu- atelier de caligrafie pentru a-și scrie declarațiile de dragoste, cocktail perfume pentru a-și crea parfumul lor unicat, unisex, chiar și cinele romantice, afrodisiace, livrate la domiciliu, călătorii gastronomice în Japonia și multe altele. De asemenea, o variantă tot mai populară este declarația de dragoste, personalizată, sub forma unui cântec sau a unei poezii, compuse special pentru persoana respectivă.