Octavian Palade
Și cred că îi știm cu toții pe acei oameni - sunt angajații exemplari, acei ”worker bees” cărora nu ai ce să le reproșezi, cei care duc compania în spate de la bază, cei despre care zici inițial ”persoana asta are un drum strălucit în față și va ajunge departe”. Cei despre care îți dai seama, uneori după ani că, în ciuda faptului că au un drum strălucit, acel drum este scurt. Și asta pentru că ei și-l doresc așa.
Și este în regulă să își dorească asta și să-i lași să stea pe calea lor scurtă, dar luminoasă, să nu îi forțezi să-și creeze noi cărări. E un lucru pe care încerc să mi-l amintesc mereu, un fapt pe care îl uit constant care ajunge să-mi provoace frustrare personală și care provoacă stres ”celor ce nu vor”.
Mereu vor exista oameni cu abilități extraordinare pe care nu vor să le folosească, persoane care au cunoștințe valoroase pe care nu doresc să le pună în practică decât în caz de urgență, pentru că nu își doresc responsabilitatea, nici laudele, nici puterea. Ei vor doar să-și facă treaba lor cât mai bine și să-și câștige o existență decentă. Și asta e în regulă - pentru că nu ține de altceva decât de modul în care ne definim individual succesul și așteptările în carieră și în viață.
Dar asta nu înseamnă că atunci când vezi potențial trebuie să-l ignori. Pe lângă ”cei care nu vor mai mult” și ”cei care își doresc totul”, mai există și cei care vor, dar care nu se pot convinge pe ei înșiși că pot. Iar asta necesită încredere și susținere din partea ta, înțelegere, puterea de a-i ajuta să-și paveze drumul în față și răbdarea de a o face în ritmul lor, până în punctul în care nu vei mai reuși tu să ții pasul cu ei.
Important e să faci eforturi să-ți dai seama nu doar ce poate fiecare, ci și cât de mult vrea fiecare. Și să-ți dorești pentru ei doar cât își doresc și ei - nici mai mult, nici mai puțin.
