Greșeli poți face și atunci când pui pe picioare și dezvolți un startup. Iar deciziile pe care le iei la început de drum îți pot trasa traiectoria afacerii. După cum spuneam, greșelile sunt inerente. Am găsit o scurtă listă a unora făcute de alți antreprenori. Poți învăța din ele și le poți evita în momentul în care îți dezvolți propriul startup. Iar când vei face alte greșeli, spune-le și celor care vin din urmă. Încet încet, cine știe, poate vom fi toți antreprenori perfecți.

Nu porni un startup tech fără a avea un co-fondator din zona tehnică – deși poate fi puțin dificil să găsești un partener bun pe partea de tehnologie, nu trebuie să te dai bătut. Mergi la meetup-uri destinate comunității tech, la întâlniri de networking și contactează cât mai mulți specialiști. Totodată, ar fi cazul să nu te arunci într-o ”relație” de afaceri cu primul om de tech pe care-l găsești. Așteaptă până găsești partenerul potrivit alături de care să lansezi un startup.

Nu oferi o rezolvare doar pentru o piață de nișă – poate părea o idee bună la început, pentru a avea puțin traction în momentul în care intri în afaceri, însă, în momentul în care vei dori să te dezvolți îți vei da seama că nu mai ai unde. Mai degrabă lucrează la un produs sau serviciu care te diferențiază de competiție și aruncă-te direct pe o piață care te poate ajuta să scalezi.

Încetează să le mai ceri bani tuturor – problema banilor este una spinoasă și este prezentă pe parcursul dezvoltării afacerii. Mai întâi ai nevoie de bani ca să îți lansezi startup-ul, apoi ca să-l scalezi, să aduci produse noi. Niciodată banii nu par să fie suficient de mulți. Însă poți crește un business pas cu pas odată ce ai clienți. Până vin primii bani de la investitori strategici, vinde produsele sau serviciile clienților care decid să-ți acorde încredere. Va conta foarte mult și în fața oamenilor de venture capital.

Ai grijă cât equity oferi – odată ce ai convins investitorii să îți dea bani, ți-ai găsit un co-fondator, ai grijă ce procent din acțiuni pui la bătaie pentru ei. E tentant să mergi pe varianta 50/50, însă trebuie să o recunoaștem: nu toți aduc aceeași plus valoare într-o afacere. Prin urmare, negociază cu cap.

Nu te atașa de primele versiuni ale afacerii – este foarte posibil ca prima versiune a startup-ului tău să nu funcționeze. E o chestiune pe care ar trebui să o ai foarte clar în minte. Iar dacă se va pune vreodată problema de a schimba ideea originală și de a pivota până ajungi la cel mai bun market fit, nu ezita să o faci. Existența startup-ului tău depinde de această decizie.