În plus, școala pregătește un program național de burse, valabil în toate cele 35 de centre din țară, pentru copiii înscriși la cursurile sale, care provin din familii ale căror venituri au fost afectate pe fondul pandemiei de COVID-19.

Începând din această săptămână, elevii înscriși la Logiscool vor participa la sesiuni live de învățare sub îndrumarea instructorilor, sesiuni care își propun să reia procesul de predare într-un format online, interactiv și care să recreeze atmosfera sălilor de curs. Cursurile online vor avea și o componentă asincronă, sub forma unor tutoriale video, accesibile din platforma educativă proprie. Astfel, elevii pot parcurge lecția în ritmul lor, pot pune pauză în orice moment sau pot revedea indicațiile și explicațiile instructorului.

Totodată, școala va oferi posibilitatea celor care nu dispun de echipamente electronice necesare pentru a urma cursurile online să împrumute laptopurile școlii (în limita disponibilității), astfel încât elevii să poată participa la lecții. Părinților li se va oferi suportul necesar pentru a configura dispozitivele pentru accesarea platformei de învățare.

”Am lucrat intens alături de echipa educativă internațională și cea din România pentru a găsi soluții la nevoile și limitările tuturor elevilor noștri. Doar în România, în ultimele zile, peste 30 de instructori s-au mobilizat și și-au dedicat mai bine de 200 de ore pentru a filma și edita primele lecții, care sunt disponibile deja elevilor. În completarea sesiunilor live, platforma noastră educativă va fi actualizată săptămânal cu noi lecții, conform programei, până la reluarea activității în sălile de curs”, a declarat Dana Bănică, Manager Logiscool România.

Reprezentanții Logiscool țin să precizeze și că lucrează la dezvoltarea unor burse prin care să sprijine copiii ai căror părinți se confruntă cu probleme pe fondul pandemiei de COVID-19, să-și finalizeze cursurile.

”Ținem legătura cu sute de părinți în aceste zile și știm care sunt temerile cu care se confruntă. Luăm în calcul un sistem de amânare a plăților, cât și dezvoltarea de burse de studiu Logiscool. Ne așteptăm ca peste 10.000 de elevi să acceseze cursurile noastre online, printre care sunt și copiii din familii care se confruntă cu probleme financiare. Este bine ca aceștia să-și continue studiile, să rămână conectați cu colegii și comunitatea lor, iar noi ne străduim să ajutăm cu tot ce putem.”, a declarat Dana Bănică, Manager Logiscool România.

Cursurile Logiscool au fost suspendate în data de 11 martie, odată cu închiderea școlilor publice.

Logiscool România oferă cursuri de programare și robotică pentru elevi cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani. Înființată în prima parte a anului 2018, aceasta numără deja 35 de centre de programare la nivel național, fiind prezentă în București și Ilfov cu 11 centre, în Cluj, Craiova și Timișoara cu câte două centre și cu câte un sediu în Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Deva, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Suceava, Târgu Jiu și Târgu Mureș.

Logiscool România face parte din o rețea internațională de centre educaționale, prezentă în peste 16 țări din Europa, America și Asia. Până acum, peste 50.000 de copii au participat la cursurile, taberele și evenimentele conexe oferite de Logiscool.