Angajamentul Mastercard constă în direcționarea unei sume initiale de 500.000 de lei, pentru a contribui la achiziția de materiale medicale care vor fi distribuite pe teritoriul țării prin intermediul și în conformitate cu necesarul comunicat constant de Departamentul Situații de Urgență (DSU).

Totodată, compania încurajează deținătorii de carduri Mastercard și Maestro care își doresc și pot face un gest de solidaritate, să se alăture cauzei prin folosirea cardurilor personale pentru a face o donație pe emag.ro/doneaza, iar pentru fiecare donație efectuată cu un card Mastercard sau Maestro, Mastercard va contribui cu încă 10 lei, suplimentar față de suma inițială.

„Este nevoie în continuare de solidaritate și acțiuni concrete prin care putem să fim alături de cei mai vulnerabili dintre noi și să-i protejăm pe cei care, la rândul lor, se luptă să ne facem bine, să rămânem sănătoși și să putem ieși din casă în siguranță cât mai curând. Ne bucurăm să fim parte din inițiativa Donează pentru linia întâi, un proiect amplu, relevant, transparent, care acționează în timp real pentru a răspunde necesităților. Trăim un scenariu fără precedent, în care trebuie să rămânem uniți și să construim împreună viitorul mai bun pe care ni-l dorim cu toții”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.

Donațiile se pot face online sau prin transfer bancar, toate detaliile sunt pe www.emag.ro/doneaza. Tot aici vor fi toate informațiile centralizate despre sumele donate, produsele și beneficiarii către care au fost distribuite, detalii despre produse, preț și cantitate. Obiectivul este să se strângă donații lunare de 50 de milioane de lei.