Astfel, cele peste 80 organizații care au răspuns chestionarului realizat de Asociația pentru Relații Comunitare au reușit, în șapte săptămâni, să cumpere echipamente și aparatură medicală în valoare de peste 13,95 milioane euro.

Suma provine din calculul făcut de Asociația pentru Relații Comunitare și are la bază datele comunicate de respectivele organizații.

Sunt alte zeci de organizații în România care au acționat în această criză, venind în ajutorul medicilor și al spitalelor, a căror contribuție nu se regăsește în aceste cifre, dar care au avut un impact important în nenumărate comunități afectate de pandemie.

De asemenea, merită menționat rolul esențial pe care o mulțime de alte organizații îl au în sprijinirea grupurilor vulnerabile și care fac tot ce e posibil pentru a-și îndeplini misiunea și pentru a sprijini în continuare beneficiarii, în ciuda contextului în care ne aflăm.

Numerele ne arată impactul pe care sectorul îl are în cazul acestei crize, cât și dorința oamenilor de a se implica, prin donațiile pe care le-au făcut. Donatorii au încredere în capacitatea noastră de a găsi soluții, iar companiile văd în noi un partener care poate produce schimbare la nivel local și național.

  • Suma strânsă de organizații: 14 milioane euro
  • Suma cheltuită pe aparatură și echipamente: 13,95 milioane euro
  • Ventilatoare: 116
  • Aparate de testare: 21
  • Teste PCR: 30.793
  • Monitoare: 72
  • Peste 60.000 aparate medicale (injectomate, panouri, pulsoximetre, tuneluri decontaminare, lămpi sterilizare, defribilator etc.)
  • Consumabile medicale: aprox 81.000
  • Combinezoane: peste 41.500
  • Măști chirurgicale: peste 1,5 milioane
  • Măști cu filtru: 455.000
  • Protecții ochi (viziere și ochelari): 66.000
  • Mănuși: aprox. 875.000
  • Dezinfectant: 137.000 litri
  • 28 containere
  • Alte echipamente de protecție: peste 60.000 (botoși, bonete, cearșafuri, costume de unică folosință etc.)
  • Peste 10 tone de produse alimentare și de igienă pentru personalul medical, pacienți, persoane carantinate, izolate, vârstnici, persoane din centre sociale etc.
  • Sprijinul organizațiilor a ajuns în toate județele țării

Cu ajutorul societății civile, a crescut capacitatea de testare în puncte vulnerabile ca Iași, Nădlac, Deva sau Timișoara; cu ajutorul organizațiilor, peste 30.000 teste PCR au ajuns în spitale (numărul este egal cu testele făcute de stat în toată luna martie).