Dick Costolo și-a vândut compania FeedBurner către Google și se presupunea atunci că ar fi fost vorba de 100 de milioane de dolari. Apoi a fost CEO al Twitter, timp de 5 ani, până în 2015. Are o diplomă în programare, dar a refuzat câteva oferte majore pentru a deveni comediant de improvizație. Nu a mai ajuns niciodată un comediant profesionist.

El a fost invitat la ceremonia de premiere a absolvenților Universității din Michigan unde a ținut un discurs inspirațional, presărat cu glume bune și sfaturi pentru tineri de 20 de ani care știu ce vor să facă cu viața lor în acel moment.

Cel mai important sfat pe care l-a avut pentru tinerii absolvenți care încearcă să-și dea seama ce își doresc a fost să nu facă ceea ce se așteaptă de la ei. „În schimb, riscați. Încercați-vă șansele”, spune el. „Cu cât sunteți mai tineri, cu atât mai multe riscuri vă puteți asuma. Aveți mai puține responsabilități și probabil că nu aveți un credit ipotecar, copii, câini sau pisici”, glumește el.

Urmați-vă pasiunile, spune fostul CEO al Twitter, deoarece este mai ușor să vă reveniți după un eșec atunci când faceți ceea ce vă place. „Asumați-vă riscuri curajoase, urmați calea pe care v-o doriți, pentru că atunci când faceți ceea ce vă place și lucrurile merg prost - așa cum se întâmplă în mod inevitabil - dacă faceți ceea ce vă place, veți fi deveni rezilienți și vă veți da seama încotro să vă îndreptați”, îndeamnă Costolo. „Pentru că dacă veți face ceea ce se așteaptă de la voi, atunci vă veți bloca pe scena propriilor vieți, întrebându-vă ce ar trebui să se întâmple în continuare”.

Costolo spune că, în calitate de lider sau manager, un aspect important al procesului de luare a deciziilor este abilitatea de a asculta feedback-ul din partea angajaților voștri, în loc să vă bazați pe noțiuni preconcepute. „Această lecție o învățați și din improvizație: dacă nu îi ascultați, nu puteți comunica”, adaugă el.

Fostul CEO al Twitter își încheie discursul prin a „implora” audiența să fie îndrăzneață, să facă alegeri curajoase pentru sine și să nu își facă mereu griji despre care trebuie să fie pasul următor, pentru că nu există niciun scenariu.

Puteți urmări mai jos discursul integral al lui Dick Costolo.