UiPath și UiPath Foundation, alături de comunitatea globală de angajați ai companiei, a lansat pentru al doilea an Fondul Global de Urgență împotriva COVID-19 în India.
Printr-un parteneriat global cu OxygenforIndia, UiPath și UiPath Foundation au alocat 1 milion de dolari pentru a trimite butelii cu oxigen în India care asigură peste 200.000 ore de oxigen pentru pacienții grav afectați de pandemie în întreaga țară.
”În 2020, prin Fondul Global de Urgență împotriva COVID-19, UiPath Foundation împreună cu angajații și fondatorii UiPath a alocat fonduri pentru distribuția a peste 1 milion de mese pentru familiile vulnerabile care au fost forțate de carantină să părăsească marile orașe din India și să revină în mediul rural, într-o migrație internă de proporții. De asemenea, s-au asigurat 4,000 de pachete cu alimente de bază pentru cei 4.000 de copiii săraci pe care UiPath Foundation îi susține în parcursul lor educațional în Bangalore, India”, au precizat pentru start-up.ro oficialii UiPath.
CEO-ul UiPath, Daniel Dines, a explicat pe blogul companiei decizia de a se implica prin UiPath Foundation în criza de coronavirus din India. Conform postării de pe blog, India ocupă un loc special în istoria UiPath. În 2014 o companie de Business Process Outsourcing din India a devenit primul client UiPath și a pus compania pe traseul care a dus la listarea pe bursa de la New York.
Acest moment a însemnat și faptul că UiPath a deschis primul birou din afara României în India și are peste 450 de angajați și contractori acolo. Conform lui Dines, India are cel mai mare număr de dezvoltatori RPA dintr-o singură țară în comunitatea UiPath.
UiPath a decis că trebuie să se implice și a căutat o modalitate prin care poate ajuta pentru a livra materiale și oxigen necesar pentru lupta împotriva noii variante de coronavirus. Astfel, UiPath colaborează cu organizația Oxygen For India, care oferă oxigen pentru cei care au nevoie foarte mare pentru a trece peste efectele virusului.
„Lipsa oxigenului și aglomerarea spitalelor e o problemă, iar OxygenForIndia rezolvă livrarea de tip last mile. Ei livrează oxigenul în butelii și concentratoare de oxigen către persoanele care au cea mai mare nevoie”, scrie Dines pe blogul Uipath.
Astfel, UiPath a donat aproape un milion de dolari pentru a livra oxigen în India. Buteliile vor fi livrate cu un Boeing 747 săptămâna aceasta și săptămâna viitoare. În total vor fi donate 5.500 de butelii de oxigen, suficiente pentru 200.000 de ore de oxigen prin inițiativa 2021 Global Emergency Fund against Covid-19.