Creative VR e un copil născut în cadrul agenției de publicitate PGM Adv. Pasiunea pentru tehnologie a dus la creionarea unor idei care să folosească realitatea virtuală, iar, curând, totul a devenit o divizie separată, gândită de Alex Dohotaru (Creative Mastermind), Mihai Lungeanu (Creative Partner la PGM Adv și Creative VR) și Alexandra Lungeanu-Păun (Managing Partner la PGM Adv).

"Lucrez în advertising de 10 ani. Am început la GMP, apoi la Graffiti, iar apoi în grupul PRO, unde am făcut toate reclamele pentru produsele luI Adrian Sârbu. Am fost și freelancer, iar la un moment dat am scalat către un business propriu", povestește Mihai Lungeanu, unul dintre fondatorii Creative VR. Suntem vizavi de Palatul Cotroceni. Urmează să vorbim despre realitate virtuală și augmentată. Cu 5 minute înainte, la ușa clădirii în care a trăit poetul Ion Minulescu, o doamnă în vârstă, la plimbare cu al său câine, se oprise în dreptul meu și, văzând că am capul în telefon, m-a întrebat: "Mă scuzați, prindeți pokemoni?". Stai, ce?

Mihai și Alex s-au cunoscut acum doi ani și au început să povestească despre tehnologie. Dacă Mihai își petrece multă vreme la San Francisco, Alex este creierul tehnic și creativ. Alex habar n-avea că va lucra în advertising, dar a început cu un proiect de VR, filmat cu ajutorul mai multor camere și au văzut, împreună, viziunea unei agenții care să facă și astfel de conținut.

Primii pași în VR

Aveau în gând să lucreze cu branduri pe care le au deja în portofoliu, dar prima realizare de VR a fost una surprinzătoare. Cu DJ Wanda. "A fost prima care a simțit nevoia. A fost vizionară. Mi-am făcut o cameră 360 din GoPro-uri, am filmat într-un magazin, am alergat după ea ca o găină fără cap până am reușit", își amintește Alex Dohotaru. Și-a făcut totul de mână. Monopiedul camerei era realizat de el, suportul pentru GoPro-uri fusese printat la Printer3D. Nu exista nimic pe piață, așa că a trebuit să gândească pe loc.

Așa a început o agenție de creație în realitate virtuală. Cu șase camere GoPro montate pe un suport creat la Printer3D. Și mult self-learning. "Știam niște flow-uri de editare, dar m-am specializat, am citit o grămadă pe net, m-am băgat în grupuri și mult YouTube", povestește Dohotaru.

Alex Dohotaru

Unul dintre primele proiecte complexe a fost pentru un brand de tutun. Au filmat o săritură cu parașuta, la Clinceni, cu un suport din aluminiu creat la CNC. În realitatea virtuală l-au recreat pentru evenimente și activări, iar oamenii pot experimenta senzația săriturii din avion.

"VR-ul e suficient de imersiv doar ca să te uiți la el. Dacă-l pui în context și cadru, îi mărești puterea de a interacționa cu tine. Te urci pe o platformă, te punem în hamuri, podeaua se lasă în jos automat, se deschid ventilatoarele, se aude muzica. E o experiență appealing", spune Mihai Lungeanu. Astfel, VR-ul trebuie folosit în context pentru a-i crește interactivitatea.

Alt proiect complex a fost la ICEEfest, împreună cu Orange, unde au transmis live cu ajutorul tehnologiei 5G în 360 de grade. Au folosit o cameră Nokia Ozo, una dintre cele mai bune de pe piață, iar provocarea a fost ca totul să reziste din punct de vedere tehnic, mai ales că aveau 30 de căști HMD Gear VR pe care se puteau vedea imaginile.

Inovație în VR

Cu fiecare proiect, cei de la Creative VR vor să adauge o componentă inovatoare și care să ajute brandurile. Advertising-ul se îmbină astfel cu tehnologia.

De exemplu, în cadrul evenimentului "Next Big Vlogger", organizat de Coca-Cola, au făcut pentru prima oară mixed reality. De obicei, oamenii stau în VR, iar cei din jurul lor nu simt experiența cu adevărat. Cei de la Creative VR au vrut să recreeze senzația pe care o are cineva care stă într-o experiență de realitate virtuală și pentru ceilalți. "A fost prima experiență de mixed reality din România", spune Mihai.

De altfel, au implementat astfel de proiecte în situații aproape surprinzătoare. De exemplu, într-o serie de magazine Carrefour și Mega Image din țară au făcut o promoție la Pepsi cu ajutorul căștilor de realitate virtuală. Oamenii erau invitați să intre în experiență, ajungeau în New York, de exemplu, iar acolo căutau logo-urile Pepsi pentru a câștiga o sticlă suplimentară. Iar asta ca să înlocuiască cartonașele care se răzuiesc și se pun într-o urnă.

Bugetele unei campanii

Evident, pentru un brand, bugetele sunt mai mari pentru o activare cu ajutorul VR-ului, mai ales că până acum se punea în contract și costul de amortizare a echipamentelor folosite, care era destul de mare.

"Dacă nu faci tu acum, în 2017, în jumătate de an o va face concurentul tău direct", spune Mihai Lungeanu.

VR-ul va schimba cinematografia. Dincolo de filmul în sine, există deja în rețeaua de cinematografe Paramount din Statele Unite cinematografe de realitate virtuală. E o idee care se va scala în câțiva ani. VR-ul chiar poate fi o experiență de grup

"Un buget de VR are mai multe componente, de la amortizarea echipamentului, munca pentru dezvoltarea conținutului, oamenii care sunt prezenți la un eveniment pentru activare, marja de profit și contextul. În momentul când ai ceva nou, cu atât costă mai mult. Vorbim de mii de euro. Uneori nu mai e vorba de amortizare, ci de plata pentru knowledge", a declarat Alexandra Lungeanu-Păun.

De altfel, investiția în Creative VR a fost de aproximativ 60.000 de euro.

Viitorul realității virtuale

Cei trei sunt încrezători că realitatea virtuală va trece la un nou nivel și următorii ani vor fi marcați de o combinație de realitate și digital.

"Gândește-te că e o barieră acum. Bunicii noștri nu înțeleg internetul, iar acum vorbești deja de realitate virtuală", spune Mihai Lungeanu.

"VR-ul va schimba cinematografia. Dincolo de filmul în sine, există deja în rețeaua de cinematografe Paramount din Statele Unite cinematografe de realitate virtuală. E o idee care se va scala în câțiva ani. VR-ul chiar poate fi o experiență de grup", crede Lungeanu.

Pentru cei de la Creative VR, realitatea virutală și cea augmentată vor fi următorul pas în vizualizare. "Acum poți să intri în eter. Va fi socializarea la un nou nivel", spune Dohotaru.

"VR-ul se duce mult și spre AR, odată cu noul iPhone. Următorul iPhone va fi AR și au lansat deja platforma pentru dezvoltatori. Va fi la fel de mare ca AppStore-ul pentru aplicații. Voi sta cu telefonul la Starbucks Victoriei, mă voi uita pe cameră și voi vedea oferta. Pokemon Go a schimbat tot. Apple are multe device-uri și va schimba piața în octombrie", spune Mihai Lungeanu. Un avantaj al realității augmentate din iPhone e că se va folosi de camera telefonului și va pune în fața ecranului elemente virtuale. Astfel, totul poate deveni un mare panou publicitar. "Pot pune publicitate oriunde fără să plătesc, pentru că practic nu știe nimeni că acolo e publicitate", spune Lungeanu.