Programul Start-Up Nation România promite finanțare nerambursabilă de până la 200.000 de lei pentru până la 10.000 de companii noi. Totuși, statul nu va da toți banii deodată, ci îi va acorda în tranșe.

Pentru ca antreprenorii să își poată desfășura activitatea, Ilan Laufer, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Afaceri, a anunțat, în urmă cu ceva timp, că statul român va stabili un parteneriat cu anumite bănci, astfel încât cei care vor fi acceptați în program să poată obține suma integrală promisă înainte de a se termina perioada oficială de rambursare a sumei promise prin programul Start-Up Nation România.

Pe site-ul aippimm.ro au fost publicate și normele după care va funcționa această creditare.

În anunțul de pe site se arată următoarele: ”Pentru a veni în sprijinul aplicanților care vor folosi în cadrul programului instrumentul de credit punte acordat de instituția de credit parteneră ce va fi selectată imediat după deschiderea aplicației de înscriere, va comunicăm următoarele:

- Dobânda anuală estimată la valoarea creditului punte va fi de maxim 5%;

- Comisionul de garantare anual aferent creditului punte va fi de maxim 3,8% din valoarea garantată iar plafonul de garantare este de 80% din valoarea creditului.”

Programul Start-Up Nation România a ajuns, luni, în Monitorul Oficial. Înscrierea se va face prin intermediul unei aplicații online, iar în perioada de testare aproximativ 2.500 de persoane au folosit respectivul program.

Documentele necesare pentru Start-Up Nation România au fost puse la dispoziția celor interesați în urmă cu câteva zile. Poți descărca documentele pentru Start-Up Nation de aici.