Magazinele online, membre în Asociația Magazinelor Online anunță suplimentarea stocurilor de produse pentru Sfântul Valentin, Dragobete, 1 și 8 Martie și estimează vânzări cu până la 80% mai mari.

Florinel Chis ARMO asociatia magazinelor online
Florinel Chiș

”Magazinele membre ARMO au pregătit o gamă variată de cadouri potrivite pentru Sf. Valentin și Dragobete, cât și pentru perioada 1-8 Martie. Comerțul online oferă o modalitate facilă de a accesa o gamă largă de produse din confortul propriei case, precum și prețuri și servicii mai bune. Încurajăm clienții să achiziționeze produse de la magazinele românești cunoscute”, a declarat Florinel Chiș, directorul executiv al ARMO.

Cele mai mari vânzări sunt așteptate în categoria bijuteriilor, cosmeticelor, lenjeriei intime și cadourilor.

Estimăm o creștere de 80% față de aceeași perioadă a anului trecut. În primul trimestru din 2016 am avut vânzări de 350.000 de euro, media pe comandă fiind de 180 de lei

“Estimăm o creștere de 80% față de aceeași perioadă a anului trecut. În primul trimestru din 2016 am avut vânzări de 350.000 de euro, media pe comandă fiind de 180 de lei. Am pregătit stocuri consistente pentru cele mai bine vândute, și, în mod special, pentru produsele de culoare roșie, specifice acestei perioade”, a declarat Cristina Vasile, fondator SevenSins. ”Din experiența anilor trecuți, luna ianuarie reprezintă reînnoirea stocurilor pentru lunile februarie și martie. Luna februarie este cea mai buna lună din an din punct de vedere al vânzărilor, dar și martie, produsele SevenSins fiind cadouri ideale pentru această perioadă”, a mai explicat Cristina Vasile.

Totdată, unele dintre magazine anunță campanii personalizate, dar și colecții dedicate.

”Pentru sărbătorile de 1-8 martie, precum și  pentru cea de Sf. Valentin vom avea campanii personalizate, active cu cel puțin 10 zile înainte pentru a oferi timp clienților să prospecteze și să comande produsele dorite”, a declarat Silvia Amariței, general manager Carespot. ”Estimăm o creștere cu cel puțin 25% a comenzilor în această perioadă față același interval al anului trecut, ceea ce se traduce într-un volum cu 55% mai mare, datorită faptului că avem un portofoliu de produse compatibile cu specificul sărbătorilor”, a mai adăugat Amariței.

“Borealy.ro a introdus în oferta de Valentine's Day noi colecții de bijuterii personalizate cu mesaje de Sf. Valentin și Dragobete, foarte căutate în această perioadă. În privința clienților de sex masculin anul acesta ne-am concentrat oferta pe butoni personalizați cu hobby-uri: tenis, golf, echitație, călătorii, auto, motociclism, fotografie și altele”, a declarat Eugen Rășoiu, director general Borealy.ro.

Printre magazinele membre ARMO se numără: AVStore, F64, Elefant, FashionUp, evoMAG, SevenSins.ro, eMAG, PC Garage, Fungift, Animax.