Bolt și Autonom se alătură inițiativei Narada pentru ca astfel device-urile donate să ajungă mai rapid la cei care au nevoie de ele: copiii care au fost privați de școală în perioada pandemiei pentru că nu dispun de Internet sau echipamente IT.

Potrivit declarației recente a ministrului învățământului, Sorin Cîmpeanu, datele centralizate indică o cifră de 287.000 de copii aflați în imposibilitatea de a urma cursurile online din cauza lipsei echipamentelor necesare.

În aceste condiții, campania Narada Box dezvoltată alături de Bolt și Autonom cu sprijinul Deloitte, Globalworth Foundation, al Ambasadei Statelor Unite la București și Mavericks își propune să accelereze eforturile de asigurare a conectivității elevilor din mediile defavorizate.

Metodele de donare a device-urilor care pot fi folosite pentru învățarea online devin astfel mai flexibile, mai rapide și la îndemâna oricui. Practic, donatorii trebuie să urmeze câțiva pași simpli:

Donațiile de tehnologie pentru învățarea online pot fi făcute prin intermediul Bolt până pe 31.01.2021, de luni până vineri, în intervalul 9.00 - 18.00.

Echipamentele IT sau smartphone-urile pot fi predate și personal de donatori într-una dintre cele 30 de agenții Autonom din toată țara, care devin astfel oficial puncte de colectare a device-urilor în campania de susținere a accesului la educația digitală a tuturor elevilor din România.

„În contextul actual, copiii au nevoie mai mult ca oricând să fie conectați la mediul digital pentru a-și putea continua procesul de învățare și pentru a-și construi viitorul. Ne bucurăm să fim parte din acest proiect împreună cu prietenii de la Narada. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care pot contribui cu un echipament IT în toate agențiile Autonom din țară și astfel, să contribuim împreună la facilitarea educației în această perioadă atipică”, spune Maria Tătaru, Marketing Manager Autonom.

Narada Box este un kit de „prim-ajutor” educațional, o soluție de urgență gândită pentru o perioadă excepțională.

Laptopurile, imprimantele, calculatoarele, tabletele sau smartphone-urile funcționale sau cu probleme minore au fost recondiționate de voluntari Narada, ca apoi să ajungă în mâinile copiilor fără acces la tehnologia necesară educației în condiții de pandemie.

Însă, pentru ca device-urile donate să le permită cu adevărat elevilor să ajungă în sălile virtuale de clasă, acestea trebuie să suporte instalarea platformelor de învățare ca Google Classroom, Zoom, Teams etc, adică să ofere minimum posibilitatea instalării Windows 7. De asemenea, donarea device-urilor cu încărcătoarele aferente, funcționalitatea microfonului, a camerei video și capacitatea de a asigura navigarea pe Internet sau redactarea de documente vor ajuta concret elevii în procesul de învățare online.

Astfel, fiecare donator va ști că gestul său altruist are o finalitate concretă: laptop-ul, tableta sau smartphone-ul de care nu mai avea nevoie reprezintă pentru un copil lipsit de facilitățile necesare învățării online posibilitatea de a demara spre un viitor mai bun. În condițiile în care pentru aproape 300.000 de elevi din toate zonele țării școala este un lux pe care nu și-l pot permite, un mic gest de solidaritate poate schimba lucrurile fundamental.

Cei care doresc să sprijine proiectele pentru digitalizarea învățământului și accesul la educație al tuturor copiilor o pot face accesând platforma de crowdfunding Narada.ro, iar începând din 18 ianuarie, tehnologia necesară învățării online poate fi donată facil și foarte simplu: prin aplicația Bolt sau predate personal la una din agențiile Autonom din țară.