Dintre aceștia, aproximativ 70 au dobândit un rol nou, iar o parte dintre ei au schimbat chiar departamentul din care fac parte, migrând în alte roluri, din echipele de relații cu clienții către cele de tehnologie, comerciale sau financiare.

De asemenea, 34% dintre participanții din primele trei ediții ale programului s-au pregătit pentru roluri în tehnologie, 26% pentru departamentul People & Organisation, 15% pentru marketing și 9% pentru o carieră comercială.

În doi ani, toți participanții au trecut prin trei module de învățare complexe: modulul de consiliere în carieră cu 720 de sesiuni de career coaching individuale sau de grup, modulul competențe tehnice – cu peste 3.500 de ore de învățare în cursuri și ateliere dedicate, 1.148 de întâlniri de mentorat cu specialiști din cadrul organizației pe diverse roluri, iar în ultimul modul au parcurs peste 90 de cursuri în care au trecut prin sesiuni de dezvoltare a unor competențe transversale ce îi vor ajuta pentru rolurile viitoare.

Dacă până acum Upgrade era destinat tinerilor aflați la început de carieră, începând cu cea de-a patra ediție, care a debutat în luna mai a acestui an, programul se adresează și colegilor din eMAG cu experiență care astfel se pot pregăti pentru roluri cu mai multă responsabilitate și care își doresc o schimbare în carieră, fie în domeniul lor de activitate, fie în alt domeniu sau departament.

„Încurajați de rezultatele foarte bune înregistrate de colegii noștri aflați la început de carieră, odată cu lansarea celei de-a patra ediții, programul Upgrade a devenit mai flexibil, potrivit cu nevoile și gradul de maturitate la care a ajuns organizația, dar și cu dorința noastră de a oferi oamenilor posibilitatea de a se forma continuu. Prin acest program le oferim colegilor noștri ocazia să își dezvolte abilități noi, dar și să primească noi provocări. Ne dorim să stimulăm mobilitatea internă, chiar și între departamente diferite, și să ne asigurăm că fiecare dintre colegii noștri are un rol adaptat dorințelor, aspirațiilor și abilităților pe care le are,” a declarat Cosmin Dodoc, VP People & Organization eMAG.

Fiecare ediție Upgrade durează, în medie, zece luni și cuprinde module precum: consiliere în carieră– de grup și individuală, sesiuni de mentorat și cursuri pentru dezvoltarea competențelor tehnice, dar și workshop-uri dedicate dezvoltării competențelor viitorului, precum management de proiect, abilitatea de a identifica și implementa soluții pentru probleme, self-leadership, vorbit în public sau gândire critică.

eMAG investește constant în creșterea echipei și a dezvoltat de-a lungul timpului Academii de People Management sau dedicate departamentelor, programe pentru avansarea în carieră a noii generații de lideri precum Future25 și Upgrade sau inițiative dedicate seniorilor din companie precum Grow Talent, programe de executive development realizate în parteneriat cu universități precum Harvard, MIT sau London School of Economics.