Potrivit acestuia, product management-ul poate fi comparat cu un sport de echipă, iar ca fondator de business trebuie să alegi oamenii potriviți pentru a te ajuta să construiești produse relevante pentru clienții tăi.

”Lumea crede că pentru a avea un produs tare pornești de la început cu o îmbinare perfectă între client, tehnologie și business. Dar nu e mereu așa. De aceea ai nevoie de o echipă cu talente cmplementare”, a precizat Eriksson.

Astfel, este important să ai echipe cros-funcționale, care să aducă la un loc oameni care au talente care se completează. Odată ce realizezi acest lucru, echipa poate funcționa autonom în cadrul companiei, poate lua deciziile potrivite imediat, fără a mai fi nevoie ca informația să treacă pe la mai mulți manageri. Eriksson dă exemplu TransferWise, unde din echipele de produs, pe lângă oamenii de UX, produs sau developeri, fac parte și oameni de finanțe sau legal.

Lumea crede că pentru a avea un produs tare pornești de la început cu o îmbinare perfectă între client, tehnologie și business. Dar nu e mereu așa. De aceea ai nevoie de o echipă cu talente cmplementare

În plus, din punctul său de vedere, un alt element foarte important pentru buna funcționare a unei echipe este prezența acestora în acelați loc, chiar dacă doar și pentru primele săptămâni de existență.

”Oamenii ăia trebuie să se cunoască foarte bine între ei, să iasă la bere, să discute liber și constant pentru a înțelege ce au de făcut și pentru a construi produse care să satisfacă clientul”, a spus Marin Eriksson la IT Arena.

Totodată, potrivit lui Eriksson, o echipă de succes se bucură de siguranță psihologică (adică se simte confortabil să își asume riscuri, să greșească, să își atribui noi roluri și să provoace mereu datele inițiale), are autonomie (în esență, nu te comporta ca un control freak care vrea să controleze fiecare aspect al realizării produsului – practică asemănată cu cea din fabricile secolului 18 – și oferă-le oamenilor tăi libertatea și încrederea de care au nevoie și vei vedea că aceste lucruri îi motivează mult mai mult decât o fac banii) și își poate seta propriile obiective.

Echipa ta este mai smart decât tine și este mai aproape de client, așa că știe mai bine decât tine cum stau lucrurile. Așa că, de ce să nu le lași oamenilor libetatea de a lua decizii? În plus, este bine să începi cu viziunea și țelurile companiei și cu ceea ce poate contribui fiecare echipă la acele țeluri, în loc să le impui tu ceea ce îți dorești

”Echipa ta este mai smart decât tine și este mai aproape de client, așa că știe mai bine decât tine cum stau lucrurile. Așa că, de ce să nu le lași oamenilor libetatea de a lua decizii? În plus, este bine să începi cu viziunea și țelurile companiei și cu ceea ce poate contribui fiecare echipă la acele țeluri, în loc să le impui tu ceea ce îți dorești. Așa vei afla imediat dacă se rupe ceva undeva, nu trebuie să stai 6 luni ca să-ți dai seama că nu funcționează, iar lumea nu realizează goal-urile tale ca fondator”, a declarat Eriksson.

Nu în ultimul rând, ca fondator de startup este foarte important să îți dai seama ce procese funcționează pentru echipa ta. ”Nu există o rețetă făcută care funcționează în orice echipă. Oamenii sunt diferiți, trebuie să găsești mix-ul potrivit de talente care să lucreze pentru realizarea unor produse tari”, a precizat Marin Eriksson.