Cum să ratezi dezvoltarea internațională a unui business în 3 pași
Perioada pe care o traversăm în ultimul an a adus pentru multe business-uri și oportunitatea de a se dezvolta în afara țării. Odată ce putem munci de oriunde granițele nu mai reprezintă o barieră reală. Acum cea mai importantă barieră este comunicarea. Citește în continuare care sunt top 3 pași care te pot împiedica să îți extinzi business-ul la nivel internațional.
Află opiniile specialiștilor din comunitatea start-up.ro
Textele publicate în categoria Subiectiv sunt responsabilitatea autorilor, fiind opinii asumate de aceștia. Dacă vrei să afli mai multe opinii ale specialiștilor, urmărește categoria Subiectiv.
Urmărește specialiștii!
- Investește puțin în oameni
De cele mai multe ori, în momentul în care vrei să fii vizibil la nivel internațional e nevoie să interacționezi cu oameni din alte țări. Dacă angajații tăi nu cunosc limbile străine de interes pentru dezvoltarea companiei tale, ar trebui să investești, în primul rând, în dezvoltarea acestor skill-uri.
În cazul în care dorești să investești în angajații tăi și să-i ajuți să învețe anumite limbi străine, poți opta pentru o platformă de agile learning. ”Acest tip de învățare vine în ajutorul oamenilor din companie, oferind un program personalizat pentru aceștia. În funcție de limbile străine pe care e nevoie să le învețe, ei își pot alege atât timpul, cât și locul de desfășurare a acestor studii. Astfel, vor învăța exact atunci când au timp, fără să își neglijeze jobul”, spune Delia Dragomir, Co-Fondator, EUCOM Business Language.
Mai mult, există și calculatoare de costuri prin intermediul cărora poți vedea în timp real investiția pe care trebuie să o realizezi, în funcție de obiectivele pe care le ai pentru echipa ta.
- Evită networking-ul
Networking-ul este o activitate benefică pentru cei care doresc să afle cât mai multe informații despre creșterea unei afaceri la nivel internațional. Aceasta presupune o comunicare constantă cu oamenii care îți pot oferi sfaturi în legătură cu anumite probleme. De asemenea, poți afla mai multe insight-uri cu privire la începutul acestei etape de dezvoltare din partea persoanelor cu care ai anumite relații.
Odată cu digitalizarea, networking-ul poate fi realizat cu ușurință în mediul online. Conform unui studiu realizat de cercetătorii în domeniul marketingului, Jonah Berger și Eva Buechel, oamenii care postează despre nevoile sau emoțiile lor în mediul online, pot avea o satisfacție mai mare și o stare mai bună de spirit.
Cu atât mai mult, poți benefica și de ajutor de peste hotare din partea oamenilor cu care ai legat deja conexiuni. Nu în ultimul rând poți găsi și clienții internaționali, tot în sesiuni de networking online.
- Redu numărul angajaților
La începutul pandemiei a existat un val de concedieri generat de panică. Tăierea resurselor mai degrabă decât găsirea unor surse noi de venit și inovarea în funcție de nevoile clienților, poate să fie o decizie incorectă pe termen lung. Se întâmplă ca oamenii care doresc să-și extindă business-ul să aibă în vedere aceeași angajați ai companiei. Acest lucru poate fi destul de riscant, deoarece responsabilitatea se dublează, iar oamenii nu pot face față.
Deși traversăm o perioadă dificlă, oportunitățile există și depinde doar de noi să acționăm în concordanță cu ele.