Inovația nu este despre idei, ci despre abordarea sistematică a nevoilor nesatisfăcute ale clienților. Ce ar trebui să facă antreprenorii pentru a se extinde la nivel global? Cele mai frecvente greșeli pe care le fac antreprenorii atunci când încearcă să inoveze. Acestea ssunt câteva dintre temele pe care Tony Ulwick, pionierul Jobs-to-be-Done (JTBD) și inventatorul Outcome-Driven Innovation® (ODI), un proces de strategie și inovație, le va aborda într-un seminar dedicat comunității de business din România.

Seminarul va avea loc joi, 13 martie, începând cu ora 15:00 (GMT+2). Cei interesați se pot înregistra accesând linkul: https://lu.ma/lqwa6yhr.

Tony Ulwick – expert în inovație, autor și fondator al firmei de consultanță strategică și inovare Strategyn – deține 12 brevete pentru metodele sale revoluționare în inovație, care duc la dezvoltarea de produse și servicii ce ajută clienții să își îndeplinească mai bine ”jobul pe care il au de făcut”.

Prin implicarea în sute de inițiative de inovație, Tony a ajutat companiile să reinventeze produse neperformante, să creeze noi modele de afaceri și să construiască programe de ino-vație la nivel organizațional.

Tony Ulwick va susține webinarul de joi, 13 martie, ca parte a unei cercetări naționale despre inovația în mediul de afaceri din România. Cercetarea a fost lansată de Asociația Startup-urilor de Tehnologie din România (ROTSA), Romanian Business Leaders (RBL), Startup Reaktor - primul accelerator Go-To-Market din Europa de Sud-Est, firma de consultanță în management The Network și compania de cercetare Strategis RBC. Cercetarea își propune să sprijine companiile în procesul de inovare, oferind antreprenorilor și managerilor o analiză a nivelului actual de inovație, atât la nivel individual, cât și național.

Inovația nu este despre idei, ci despre abordarea sistematică a nevoilor nesatisfăcute ale clienților

”Inovația nu este despre idei – este despre abordarea sistematică a nevoilor nesatisfăcute ale clienților. Companiile eșuează în procesul de inovare deoarece nu au o definiție clară a ceea ce înseamnă o «nevoie» și cum să o măsoare. Folosind Jobs-to-be-Done și ODI, companiile pot defini piețele plecând de la nevoile fundamentale ale clienților, pot identifica unde se află cele mai mari oportunități și pot dezvolta soluții care vizează cu precizie aceste nevoi nesatisfăcute. Atunci când inovația este abordată ca o știință – utilizând metrici definite de clienți, analize riguroase și metode structurate – aceasta devine predictibilă. Astfel, se elimină presupunerile, se reduce rata de eșec și companiile reușesc să creeze produse și servicii care oferă o valoare reală și măsurabilă clienților”, a declarat Tony Ulwick.

El a adăugat că inovatorii de succes se concentrează pe înțelegerea și abordarea nevoilor nesatisfăcute ale clienților, mai degrabă decât pe generarea de idei întâmplătoare, și folosesc o abordare structurată, bazată pe date, precum Outcome-Driven Innovation (ODI), pentru a identi-fica oportunitățile, a măsura valoarea și a crea sistematic soluții câștigătoare.

Ce ar trebui să facă antreprenorii pentru a se extinde la nivel global?

”Cele mai frecvente greșeli pe care le fac antreprenorii atunci când încearcă să inoveze sunt concentrarea pe idei în loc de nevoi – dar inovația ar trebui să înceapă prin înțelegerea problemelor clienților, nu prin brainstorming de soluții. O altă greșeală este să presupunem că există clienți care pot spune exact ceea ce își doresc – clienții pot descrie dificultățile cu care se confruntă, dar nu soluțiile; antreprenorii sunt cei care trebuie să traducă aceste nevoi nesatisfăcute în insight-uri acționabile. O altă greșeală majoră este lipsa de cuantificare a oportunităților. Fără măsurarea nevoilor nesatisfăcute, companiile riscă să investească în direcții greșite. Utilizați metode bazate pe date pentru a prioritiza oportunitățile și pentru a reduce riscurile”, a explicat Tony Ulwick.

Expertul în inovație consideră că antreprenorii care vor să se extindă la nivel global trebuie să identifice Jobs-to-be-Done (nevoi) universale, care trec granițele geografice și culturale, să prioritizeze nevoile nesatisfăcute folosind o abordare cantitativă, centrată pe client, și să dezvolte soluții scalabile concentrându-se pe aspectele funcționale, emoționale și legate de consum ale experienței clienților.

Cercetare națională despre inovație: prima utilizare a metodologiei ODI & JTBD în România

Proiectul de cercetare privind inovația este primul din România care utilizează metodologia ODI & JTBD (Outcome-Driven Innovation & Jobs-To-Be-Done) a lui Tony Ulwick – un proces de ino-vație considerat printre cele mai centrate pe client și științific riguroase din lume, cu o rată de succes de 86%. Metodologia ODI & JTBD explorează 26 de factori-cheie ai performanței în inovare și identifică cele mai mari oportunități de îmbunătățire.

Lansarea acestui proiect vine în contextul în care 84% dintre directorii executivi (CEO) din în-treaga lume consideră inovația un factor-cheie pentru creștere în următorii cinci ani (conform datelor Boston Consulting Group), în timp ce România se află cu 34% sub media UE în ceea ce privește inovația, potrivit European Innovation Scoreboard 2024 (EIS 2024).

Cele mai inovatoare țări din Europa sunt Danemarca, Suedia, Finlanda și Olanda, care performează cu peste 125% peste media UE, în timp ce România, Bulgaria, Polonia, Letonia, Slovacia și Croația se află la coada clasamentului, cu performanțe sub 70% din media UE.

În luna noiembrie a anului trecut, echipa ROTSA, alături de Techcelerator și companiile de consultanță The Network și Strategis, a lansat o cercetare la nivel național cu scopul de a afla nivelul inovației în ecosistemul nostru de startup-uri.

La începutul lunii februarie, alături de Cristina Țoncu, cofondator Techcelerator și director regional ROTSA, și Eusediu Margasoiu, cofondator The Network, am discutat despre barierele pe care ni le punem în calea inovației, soluții pe care le avem la îndemână, importanța alocării bugetelor pentru cercetare-dezvoltare, și despre lipsa de procese de inovație în corporații, precum și despre metodologia ODI&JTBD (Outcome Driven Innovation & Jobs To Be Done), pe baza căreia se derulează cercetarea.

Ce beneficii primesc companiile care participă la cercetare?

Fondatorii interesați trebuie să completeze un chestionar personalizat, pe care îl vor primi prin e-mail de la ROTSA și RBL. Cele două chestionare sunt adaptate la gradul de maturitate al or-ganizației: pentru startup-uri și companii dezvoltate.

Companiile participante vor beneficia de:

  • O evaluare gratuită și un raport personalizat privind performanța în inovare, cu recomandări specifice.
  • Acces la metodologia ODI & JTBD care poate optimiza procesele de inovație și îmbunătăți poziția pe piață.
  • Oportunități de networking și vizibilitate prin participarea la webinarii și discuții cu lideri din industrie.
  • Cartea „Jobs to Be Done: Theory to Practice” de Tony Ulwick, cu o prefață de Philip Kotler și Alex Osterwalder.
  • Acces la rezultatele cercetării naționale pentru o înțelegere profundă a inovației în mediul de business românesc.