O facultate de afaceri din Paris va începe să folosească inteligența artificială și algoritmii de urmărire facială pentru a afla dacă studenții care urmează cursurile online sunt atenți în timpul orelor. Software-ul se numește Nestor și va fi folosit în cadrul a două cursuri ale facultătii de business ESG.

Potrivit The Verge, LCA Learning, compania din spatele Nestor, și-a prezentat produsul în cadrul unui eveniment organizat de Națiunile Unite. Marcel Saucet, fondatorul LCA Learning, susține că ideea este ca datele culese de Nestor să îmbunătățească atât performanțele studenților cât și pe cele ale profesorilor.

Software-ul se folosește de camerele web ale elevilor pentru a analiza mișcările ochilor și expresiile faciale pentru a determina dacă ei sunt sau nu atenți la cursurile video pe care le urmăresc. Apoi, programul formulează automat teste scurte pe baza conținutului predat în momente de neatenție.

Astfel, profesorii ar putea analiza momentele în care atenția studenților ar scădea, iar asta le-ar permite să-și îmbunătățească metodele de predare. Pentru început, tehnologia va fi folosită doar de către cei învață de la distanță, dar Saucet speră să lanseze programul si în clase. În acest context, Nestor ar trimite notificări în timp real studenților de fiecare dată când aceștia nu sunt atenți. Fondatorul Nestor este de părere că software-ul său poate îmbunătăți considerabil cursurile de tip "massive open online" (MOOC)

Și, cu toate că inteligența artificială din spatele Nestor și algoritmii de monitorizare facială ar putea face lucruri foarte bune pentru sistemul de învățământ de la distanță, tehnologiile ar putea ajunge să fie folosit împotriva studenților, dacă un hacker ar reuși să treacă de măsurile de securitate. În acest sens, Saucet ne asigură că Nestor nu va stoca clipurile video și mai spune că datele utilizatorilor nu vor fi vândute către terți. de asemenea, datele vor fi criptate și anonimizate, ca să nu fie probleme în acest sens.

Cu un program precum Nestor, studenții care fac cursuri online ar avea pe cineva care să-i urmărească constant, păstrându-le interesul pentru o perioadă mai lungă.