În toată această perioada, Telekom Romania a oferit servicii și produse adaptate noului context social.

Astfel, Telekom Romania a prioritizat o parte din activități pentru a-și securiza operațiunile care țin de mentenanța și buna funcționare a infrastructurii de rețea, luând în considerare cererea crescută înregistrată în pandemie și rolul critic și strategic pe care îl are în România, precum și misiunea sa: aceea de a ține România conectată.

Traficul de internet mobil și fix au marcat o creștere istorică, cu 25 de procente față de medie, comparativ cu luna februarie, în contextul declarării de către autorități a stării de urgență. În aceeși perioadă, traficul de minute naționale a crescut cu 24% comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei. În următoarea lună, în perioada sărbătorilor pascale, Constantin și Elena, de Sfântul Gheorghe și 1 Mai au fost înregistrate creșteri record pe segmentul voce, fapt care arată nevoia românilor de a ține legătura cu cei dragi. Obiceiurile clienților s-au schimbat. Intervalul orar în care s-a înregistrat un număr crescut de apeluri s-a schimbat, de la orele 11:00 – 12:00 la orele 19:00 – 20:00 în această perioadă. Durata apelurilor a înregistrat, de asemenea, o creștere, de 20% pe segmentul voce mobilă și până la 50% pe segmentul voce fixă.

Și pe segmentul de televiziune utilizatorii au consumat cu 52% mai mult conținut, conform unui sondaj realizat de ISRA Center în luna mai a acestui an. De asemenea, numărul de utilizatori pentru aplicația Telekom TV a crescut cu 20% comparativ cu luna februarie, aratând astfel o altă schimbare de comportament de consum în rândul clienților.

Un alt obiectiv al Telekom Romania în perioada pandemiei a fost protejarea vieții și bunăstării angajațiilor prin relocarea a peste 64% dintre aceștia la munca de acasă, ceea ce a dus la eforturi suplimentare pentru menținerea funcționării infrastructurii de rețea în parametrii normali pentru angajații și clienții Telekom.

“Telekom Romania a întâmpinat foarte multe provocări în efortul său de a ține România conectată în contextul actual. Pe de-o parte, a fost un efort intern de a reloca cei 3,200 de angajați la munca de acasă în câteva zile, dar și extern, pentru menținerea serviciilor în parametrii normali pentru clienții rezidențiali și business prin acțiuni care să evite congestia în rețea și întreruperile de servicii. Pandemia COVID-19 ne-a arătat că trebuie să fim atenți și în zonele de rețea care deservesc clienții rezidențiali pentru că oamenii vor continua să muncească sau să studieze de acasă, iar noi trebuie să ne ducem la bun sfărșit misiunea”, a spus Vladan Pekovic, Director Executiv Tehnologie și Informație Telekom Romania.

“Realitatea din pandemie ne-a luat pe toți prin surprindere. Ne-am mobilizat rapid și am reușit să materializăm promisiunea de a ține România conectată. Ne-am atins obiectivul de a răspunde cererii crescute de conectivitate și comunicare a clienților într-un mediu complet securizat și fără întreruperi majore de servicii, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără ajutorul tuturor angajaților companiei. Pe viitor, ne vom adapta la noul context și ne vom continua transformarea astfel încât să îi servim pe clienți la fel de bine ca până acum”, a spus Miroslav Majoros, CEO, Telekom Romania.