Acestea provin de pe piețele care la momentul pre-comenzii pe stoc aveau cele mai bune cotații din Europa, ajungând astfel la prețuri mai bune comparativ cu dealerii tradiționali.

masinipestoc.ro oferă peste 500 de mașini disponibile pe stoc, dotările fiind printre cele mai căutate de clienții din România. Mai mult, fiind o platformă multi-brand, se pot compara modele aparținând mai multor producători. Mașinile sunt noi, nu sunt second-hand.

‘Am realizat această platformă din pasiune pentru mașini, având în spate o experiență de peste 18 ani în industria auto. Ne-am uitat în piață și am văzut că lipsește acest model de afaceri și astfel am creat astfel primul dealer digital de mașini noi din Romania. Investiția inițială a fost de aproximativ 70.000 de euro‘, a declarat Florin Tudor, Managing Partner masinipestoc.ro. Florin Tudor a fost în trecut Country Operation Manager la Honda, a deținut o firmă de consultanță în domeniul auto care lucra împreună cu firmele de închirieri.

Procesul de vânzare este în 6 pași simpli: clientul alege mașina, achită taxa de rezervare de 500 EUR, contractul este transmis digital, primește notificarea de livrare, achită restul de plată, mașina așteaptă la punctul de livrare sau este livrată direct acasă, în general, în 10 zile.

Lângă specificația fiecărei mașini există o simulare de rate, platforma putând intermedia o finanțare în condițiile generale propuse pe site, agreată cu viitorul proprietar la momentul semnării contractului.