Liceenii au șansa de a învăța bazele celui mai utilizat limbaj de programare din lume, Java, într-un mod distractiv și interactiv și să fie recunoscuți pentru efortul lor, cele mai bune proiecte fiind premiate.

‘‘Competiția atrage de la an la an tot mai mulți elevi participanți tocmai prin oportunitatea pe care o oferă. Încă de pe băncile școlii acești elevi au oportunitatea de a-și descoperi pasiunea pentru programare, de a învăța și de a pune în practică noțiunile teoretice, totul sub îndrumarea unui profesor.’’ a spus Alin Chiriac, fondatorul Adfaber.

Elevii își pot înscrie echipa în competiție și pot încărca proiectele până pe data de 22 februarie 2021. Echipele înscrise în competiție trebuie să fie formate din doi elevi din clasele IX-XII și un profesor coordonator.

Echipele se pot înscrie în competiție AICI.

Java este cel mai utilizat limbaj de programare la nivel mondial și unul dintre cele mai cerute de pe piața muncii. Cu ajutorul platformei Greenfoot, elevii învață să pună în practică noțiunile teoretice învățate în școală prin crearea propriului joc sau a unei lecții interactive.

„Pot spune că această competiție mi-a oferit oportunitatea de a mă autodepăşi, de a învăța un nou limbaj de programare şi de a pune în practică diferite concepte. Pasiunea pentru programare am descoperit-o spre finalul clasei a 10-a, cu toate că de mic am fost atras de tehnologie și de inovații; astfel încât în prezent am ajuns să îmi doresc o carieră ca software developer”, spune Turcu Alexandru-Gabriel, câștigător al competiției Greenfoot, ediția 2020.

Anual, în competiție se înscriu sute de participanți, elevi care își doresc să aplice într-un mod practic noțiunile dobândite în cadrul orelor de informatică.

ADFABER.org este o organizație nonprofit care promovează tehnologia în domenii în care aceasta poate avea cu adevărat un impact pozitiv. Educația este unul dintre cele mai importante domenii în care organizația se implică, alături de sănătate.