”Studiile arată că una din patru companii va avea un incident cibernetic în următorii doi ani. Scopul nostru este ca, de la o ediție la alta, să atingem un public tot mai mare și mai diversificat, tocmai pentru că securitatea cibernetică este un domeniu vital pentru societatea în care trăim. O premieră pentru DefCamp 2017 este sesiunea de prezentări Business Security. Acestea au fost introduse în agendă în special pentru reprezentanții companiilor care înțeleg că orice afacere cu o componentă IT în procesul de business trebuie să ia în calcul și măsurile de securitate pentru a-și proteja integritatea financiară, reputația și datele”, a declarat Andrei Avădănei, fondator și coordonator DefCamp.

Conform unui raport realizat de CERT-RO, în anul 2016 au fost identificate peste 110 milioane de alerte de securitate cibernetică, care au vizat aproape trei milioane de IP-uri (aproximativ 39% din totalul IP-urilor înregistrate în România). De asemenea, în studiul “Cost of Data Breach Study” realizat de IBM, reiese un cost mediu de 141$ pe fiecare document pierdut de o companie. Nu este o sumă mare, dar trebuie să luăm în calcul faptul că o companie pierde cel puțin 1.000 de documente într-un incident informatic. Situația devine și mai alarmantă când aflăm că un astfel de incident este identificat și controlat în peste 200 de zile de la momentul în care atacul are loc.

La această ediție vor fi prezenți peste 50 de speakeri, atât din România, cât și din străinătate, care vor aborda o serie amplă de subiecte de interes precum securitatea IT prin inteligența artificială, blockchain security, securitatea infrastructurilor critice, vulnerabilitățile din prezent și viitorul dispozitivelor IoT, eficiența algoritmilor criptografici, criminalitatea informatică în orașele inteligente, reglementările privind protejarea datelor personale, războiul cibernetic, ransomware, dezvoltarea responsabilă a aplicațiilor și multe alte teme.

Agenda conferinței este acum disponibilă pe site-ul oficial.

Printre numele deja confirmate se află April C. Wright, Information Security and Compliance la Verizon Wireline, o prezență care în ultimii 25 de ani de activitate a îndeplinit roluri ofensive, defensive, operaționale și de dezvoltare în infrastructuri globale de calibru.

Un alt speaker important care va vorbi la DefCamp 2017 este Mike Spicer, aflat cu această ocazie pentru prima dată în Europa. Mike va prezenta WiFiCactus, un dispozitiv de dimensiunea unui rucsac care poate intercepta pasiv 50 de canale Wireless în paralel.

Mai mult decât atât, evenimentul va avea două paneluri, primul dintre ele având subiectul “Securitatea cibernetică în business”. Focusul discuției va fi direcționat către riscurile la care sunt supuse afacerile în această eră a amenințărilor de securitate. Discuția va fi moderată de Consilierul Ambasadei Austriei, Secția Comercială, iar printre speakerii confirmați se află experți în IT din companii renumite din Austria și România, precum și din cadrul Ministerului de Interne al Austriei.

Al doilea panel, “Provocările legislației privind securitatea cibernetică”, va lansa dezbateri despre implementarea Directivei NIS (Network Internet Security) și modul în care aceasta ar putea schimba strategia României privind pericolele digitale. Aceste subiecte vor fi dezbătute de experți în IT din cadrul Guvernului, Camerei Deputaților, CERT-RO și Asociația pentru Tehnologie și Internet.

Hacking Village revine și la a opta ediție a conferinței DefCamp cu 10 concursuri care vor provoca participanții. Premiile vor fi în valoare de peste 10.000 euro. Vor fi puse în aplicare diverse scenarii inspirate din problemele cu care se confruntă companiile în ceea ce privește securitatea cibernetică. Participanții vor avea posibilitatea de a identifica vulnerabilități, de a învăța cum să le exploateze și să găsească cele mai bune soluții pentru a le preveni în viitor.

Photo by Daniel Monteiro on Unsplash