Cât despre mine și educația mea, am terminat liceul teoretic ”C.A. Rosetti”, am absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București în 2009 și am câștigat apoi o bursă totală la un program de masterat în Economie Politică la BI Norwegian Business School în Oslo (primul an de studii) și Management la ESCP Europe, campusul din Paris (cel de al doilea an).

Cred că schimbarea se face persoană cu persoană și este datoria fiecăruia dintre noi de a ne implica și a contribui. Ca urmare, am revenit în țară determinată să mă întorc în mediul universitar și să predau noilor generații de studenți. Pentru asta, m-am hotărît să dau la doctorat la ASE dar, surpriză! Echivalarea diplomelor din străinătate presupunea un proces atât de anevoios, încât am urmat și cel de al doilea program de masterat în Managementul Proiectelor Internaționale, tot în cadrul ASE București.

Am absolvit acest program, însă nu am reușit (încă) să aplic la doctorat. Am continuat să învăț însă și am absolvit 3 programe de ”executive education” în Management, Leadership și Strategie la Harvard Business Experience, programul de educație online al Harvard Business School. Continuu să citesc mult în domeniile mele de interes (management, marketing, leadership și strategie) pentru a fi mereu la curent cu noutățile. Și urmez periodic diferite cursuri online pe platforme precum Coursera sau Udacity în domenii noi, de interes pentru mine (SQL, data science sau psihologie).

Mă consider un om norocos. Am primit o educație de calitate în România și am avut șansa de a studia și peste hotare și a face ulterior o comparație, în cunoștință de cauză, între diferite sisteme educaționale. Probabil că pare ciudată afirmația: ”am primit o educație de calitate în România”. Ei bine, da! Este o afirmație pe care o fac cu mândrie ori de câte ori am ocazia.

De ce am primit o educație de calitate în România? Am ales să urmez atât studiile de licență, cât și cel de al doilea program de masterat, cu predare în limba engleză. Acest lucru a filtrat atât cadrele didactice, cât și materialele de curs. Astfel, majoritatea profesorilor mei au fost tineri, absolvenți de studii în străinătate, cu o abordare practică, iar manualele de pe care am studiat sunt manuale ale autorilor internaționali bine-cunoscuți în domeniu, și nu manualele clasice românești, pline de teorie pe care trebuie să o reproduci la examene. Sunt conștientă însă că, din nefericire, sunt excepția de la regulă și că situația nu stă astfel în cele mai multe cazuri.

Având în vedere experiențele mele cu sistemul educațional, atât cel din România, cât și cel de peste hotare, consider că există o serie de modificări de fond care trebuie aduse modului în care se face astăzi educația, în România.

  • Pregătirea vocațională și specializarea

Pregătirea vocațională lipsește cu desăvârșire de la cele mai fragede vârste. În loc să ne concentrăm pe abilitățile naturale ale fiecăruia dintre noi, pe talentul și pasiunile noastre, încercăm să fim buni la toate. Vedem asta din școală: suntem încurajați să mergem la toate olimpiadele, fie că vorbim de fizică, matematică, informatică, literatură, limbi străine, economie, filosofie sau biologie. Elevii și studenții de astăzi devin profesioniștii de mâine care sunt ”buni la toate”, dar nu excelează la nimic. Oamenii care merg nefericiți la birou, zi de zi, captivi într-un loc de muncă lipsit de bucurii și satisfacții profesionale, dar necesar pentru a plăti ratele și a asigura traiul zilnic și puținele vacanțe.

Această paradigmă poate fi schimbată prin înțelegerea faptului că putem deveni profesioniști mai buni și oameni mai fericiți dacă lucrăm conștient pentru a excela într-un anumit domeniu. Cred că ar trebui să aibă loc schimbări majore în programa școlară pre-universitară.

De exemplu, fără pretenția de a fi un specialist în domeniu, consider că elevii claselor V-X ar trebui să descopere o gamă variată de subiecte și materii pentru a înțelege mai bine ce le place și ce anume li se potrivește. Ar trebui să dea teste de aptitudini pentru a înțelege care sunt lucrurile la care sunt buni și să poată discuta cu profesioniști în diferite domenii pentru a vedea ce presupune de fapt o carieră în domeniul respectiv.

Clasele a XI-a și a XII-a ar trebui să fie dedicate pregătirii în domeniile în care au capacitatea de a excela mai târziu, domenii care îi vor ajuta să își formeze o carieră care să le aducă satisfacții. Să le oferim adulților de mâine o șansă pe care noi nu am avut-o: aceea de a primi o pregătire vocațională adaptată nevoilor și abilităților individuale pe care aceștia le dețin!

  • Să uităm de învățărea mecanică

De cele mai multe ori, educația în România înseamnă să înveți mecanic teorii și teoreme pe care să ai apoi capacitatea de a le reproduce cu exactitate. O abilitate care, de altfel, poate fi dezvoltată și de către papagali sau maimuțe, și care, o dată deprinsă, duce la inabilitatea studenților de a pune în practică lucrurile învățate în contexte diferite.

Îmi aduc aminte că trezirea mea la realitate a avut loc în anul I de facultate, la primul test de la cursul de Microeconomie predat de Anisia Popescu, un cadru didactic de excepție care a avut un rol fundamental în dezvoltarea mea profesională. Învățam după ”Principles of Microeconomics” de la editura Pearson, un manual de câteva sute de pagini. Tânără studentă pe atunci, îmi imaginam că voi învăța în noaptea dinainte de test și totul va fi ok. Surpriza a fost însă că nu reușeam să rețin cantitatea uriașă de informații de acolo (pentru că nu era făcută să fie memorată, așa cum știam eu să învăț). Ca urmare, nu am reușit să parcurg toată materia, iar nota pe care am obținut-o la final a fost 2, iar cea mai mare notă din serie a fost 4.5. Primele noastre note din facultate! Fiind obișnuită să fiu mereu printre primii, am fost intrigată și am mers să discut direct cu doamna profesor. Cu multă blândețe și răbdare, mi-a explicat că trebuie să citesc manualul, fără pretenția de a-l memora, să învăț din studiile de caz practice și să am capacitatea de a aplica lucrurile învățate în alte contexte similare. De la Anisia Popescu am învățat să învăț și datorită dumneaei, mai târziu, am aplicat la masterat în străinătate.

Exemplele pot continua! De exemplu, nefiind foarte ”bună la matematică”, așa cum ne place să catalogăm elevii, eram îngrozită de cursul de statistică pentru că îmi era teamă că voi pierde bursa de merit. Mare mi-a fost surpriza să văd că iubesc statistica, datorită unui profesor extraordinar, Erika Tușa, tot de la ASE, care ne-a explicat că nu e interesată de capacitatea noastră de a reține și reproduce o serie de formule, ci de modul în care aplicăm aceste formule pentru a analiza date. Ca urmare, am avut formulele disponibile la examen și a trebuie să le aplicăm și să interpretăm rezultatele. O situație similară a fost și la cursurile de finanțe, unde un om de o calitate deosebită, Prof. Dr. Alexandra Horobeț, m-a învățat să descifrez finanțele și să înțeleg concepte care mi se păreau imposibile pentru o ”persoană cu o înclinație spre uman”, așa cum mi s-a spus că sunt.

Am avut și experiențe negative însă! La unul dintre cursuri, manualul după care trebuia să învățăm era un manual scris de unul dintre profesorii veterani de la ASE. Un manual în limba română, anevoios de parcurs, plin de teorie și concepte care trebuiau învățate pe de rost. E foarte greu să acumulezi informații astfel după ce ai învățat ce înseamnă de fapt să înveți și îmi amintesc că acel curs a fost un chin pentru mine, de la început până la final.

Concluzia? Întreg sistemul de predare și evaluare ar trebui modificat pentru a ajuta elevii să acumuleze informații pe care le pot aplica în diferite contexte reale, în loc să îi împingem să memoreze absurd o serie de concepte și formule pe care nu trebuie să le știe. Simplu în teorie, dificil de pus în practică.

  • Dezvoltarea gândirii critice

Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri unul dintre primele cursuri de Economie Politică susținut de decanul programului de masterat de la Oslo, Nick Sitter. Nick m-a întrebat ce părere am despre fenomenul globalizării. Îmi făcusem bine temele, citisem toate capitolele din cele 3 manuale de curs și articolele științifice pe care le aveam de pregătit pentru ora respectivă. Am răspuns, încrezătoare: ”X crede că, Y crede că, iar Z crede că”. Am fost ascultată cu atenție iar la final am primit o întrebare care m-a blocat pentru moment ”Ok, am înțeles asta, dar tu, tu Irina Scarlat, ce crezi?”. Până în acel moment nu mă gândisem niciodată că trebuie să am părerea mea, independentă de tot ceea ce citesc. Citeam diferite opinii și le susțineam, pe una sau pe alta, dar nu îmi formam independent o părere. Iar asta înseamnă gândirea critică.

Pentru a dezvolta gândirea critică e foarte important să încurajăm exprimarea elevilor și a studenților. Un alt lucru pe care l-am învățat la Oslo! Nu ridicam mâna decât dacă eram sigură că am răspunsul corect.

Câteodată însă nu există un răspuns corect și e important să te exprimi și să îți spui punctul de vedere. Iar aici fiecare cadru didactic ar trebui să încurajeze exprimarea la orele sale prin ascultarea activă a părerilor elevilor, indiferent de subiectul abordat. Asta formează adulții de mâine care au capacitatea de a gândi critic și de a trece lucrurile prin propriul lor filtru de gândire.

  • Practică, și nu teorie

Pentru a putea aplica teoria în diferite situații reale, este nevoie ca aceasta să fie pusă în practică. De cele mai multe ori din păcate, componenta practică lipsește cu desăvârșire din educația formală din România. O soluție ușor de implementat și la îndemâna fiecărui cadru didactic este folosirea metodei studiilor de caz, o modalitate de învățare folosită peste tot în lume, inițiată de Harvard Business School. Prin utilizarea de studii de caz practice, reale, studenții sunt puși în situația de a lua decizii importante de business, în diferite domenii, și învață astfel să pună în practică noțiunile pur teoretice.

Să luăm exemplul unui curs de leadership susținut de Frances Frei, Profesor de Tehnologie și Operations Management la Harvard Business School. Pe lângă faptul că ne prezentam concluziile și raționamentul din spatele acestor concluzii, Frances ne provoca mereu, punându-ne întrebări, pentru a ne determinam să ne susținem punctul de vedere cu argumente concrete.

Un alt curs excepțional pentru nivelul studenților de licență a fost un curs de management pe care l-am efectuat în cadrul ASE. La fiecare seminar primeam un studiu de caz și aveam o echipă de 5 persoane alături de care trebuia să trecem printr-un proces standard: identificarea problemei, analiza impactului problemei asupra afacerii, identificarea de soluții alternative, evaluarea soluțiilor alternative, cu plusuri și minusuri, și alegerea soluției recomandate. A fost o experiență de învățare fantastică pentru noi, atât din punct de vedere teoretic, cât și din punct de vedere al familiarizării cu lucrul în echipă.

  • Contact cu mediul de business

Nu în ultimul rând, lipsa de contact real cu mediul de business este o lacună în formarea profesioniștilor de mâine. Deși programele de licență solicită efectuarea unui program de practică, în România încă se practică obținerea adeverințelor de la părinți și rude cu firme, pentru promovarea acestei discipline. Consider că studenții au nevoie de un contact real cu mediul de business și ar trebui modificate condițiile de efectuare a practicii și respectiv susținere a examenului de practică pentru a ne asigura că tinerii au expunere la mediul real de business din timpul facultății.

Mai mult decât atât, e important ca ei să aibă contact cu profesioniști din diferite domenii și cred că este fundamental ca aceștia să fie invitați și să participe frecvent la cursuri de profil pentru a-și împărtăși experiența și a discuta direct cu tinerii.

Schimbarea mentalității elevilor și a studenților

E ușor să spunem că sistemul educațional nu este în regulă! E ușor să ne dăm cu părerea despre cum ar trebui modificat sistemul educațional, fără să încercăm să ne implicăm activ în această schimbare. Avem tendința de a căuta mereu vinovați. E mai greu să realizăm însă că o problemă fundamentală a sistemului educațional din România este mentalitatea! Nu, nu doar a dascălilor, ci și a elevilor și studenților! Și este poate cel mai simplu lucru pe care îl putem schimba, fiecare dintre noi.

Un lucru fundamental diferit între studenții din România și cei de peste hotare este atitudinea. Pentru primii dintre ei, școala înseamnă o diplomă care să le dea acces la un loc de muncă bun și la un standard decent de trai, la bani. Pentru studenții din străinătate însă, educația înseamnă o oportunitate: de a învăța, de a deveni mai buni, de a acumula abilități practice.

E datoria fiecăruia dintre noi să ne învățăm copiii, nepoții, prietenii mai tineri, să aibă atitudinea potrivită atunci când vine vorba de școală. Aș vrea să văd, în primul rând, această schimbare de mentalitate, elevi și studenți:

  • Activi, dornici să învețe, pentru care școala e mai mult decât o goană către o diplomă;
  • Implicați în activități extra-curriculare, care nu se opresc doar la orele de școală. Tineri care fac voluntariat, susțin cauze sociale în care cred, își investesc timpul și energia în lucruri care contează pentru ei;
  • Deschiși la un proces de învățare continuă, care citesc, urmează cursuri online, caută informații și încearcă în permanență să devină mai buni în domeniile de care sunt pasionați.

Nu spun că acest tip de elevi și studenți nu există în România. Există și e o plăcere să lucrezi cu ei, dar sunt mai degrabă excepția de la regulă, așa cum este și educația mea de calitate din România.

Schimbarea în educație începe cu mine. Și cu tine!

E nevoie de o schimbare de paradigmă în întreg sistemul educațional românesc, însă e puțin probabil ca acest lucru să se întâmple curând, într-un sistem public corupt și ineficient. Asta dacă așteptăm ca o schimbare să vină de sus! Nu cred că trebuie să așteptăm însă, ci putem începe de jos: cu fiecare dascăl, părinte, student, elev, simplu om care se implică și abordează educația altfel decât ne-am obișnuit. Pentru că fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva, iar împreună putem genera o revoluție în educație și putem transforma, în timp, întregul sistem educațional românesc.

Ajută-ne și tu să ne amintim cum era înainte, dar și să mergem înainte, la școală. Trimite-ne textul tău pe adresa [email protected] și noi îl vom publica pe site