Articolul acesta a apărut în secțiunea „Nota redacției” din newsletter-ul start-up.ro de miercuri, 20 octombrie. Puteți să vă abonați la newsletter aici.


Am fost de curând într-o deplasare de presă în Hamburg, Germania pentru a realiza un material pe care îl poți vedea aici. . Am testat o mașină. Am ieșit din țară cu avionul prima oară după vreo 22 de luni și am văzut o țară occidentală prima oară după la fel de mult timp. Și am realizat că am senzația aceea că, pe alocuri, la noi regulile par opționale sau făcute ca să fie încălcate.

Voi spune din start că nu cred într-o superioritate ereditară a unei națiuni. Nu cred că există popoare mai bune sau mai rele. Există obiceiuri formate în timp și ele nu vor fi judecate în absolut, ci pur și simplu prin proporția statistică. Putem spune că o țară e disciplinată dacă în majoritate se respectă anumite reguli. Nu toți oamenii trebuie să fie buni, dar cu cât duci mai sus procentul de oameni care respectă regulile cu atât mai mult vorbim despre civilizație.

De ce reguli? Eram în avion și urma să cobor la Hamburg după o escală de la Zurich. A venit avionul la poartă și nu mă grăbesc să mă ridic. Dar nici vreun om din jurul meu nu o face. Iar personalul din avion spune pe rând cine se poate ridica, în funcție de rândul unde stăteau. „Și acum, de la rândurile 6 la 10”. Oamenii se ridicau, luau bagajul și plecau. Ce plictisitori sunt! Dar nu e așa. Respectă doar niște reguli. E un contract social construit în timp și care funcționează. Un contract care nu te limitează, ci te face să te miști în ordine. Toți oamenii au respectat în acel avion contractul social. Pentru că li se oferă servicii bune și pentru că știu că astfel vor coborî mai rapid.

Apoi am ajuns să conduc o mașină. Sunt obișnuit din România. Prost. „Unde scrie 50 îi dai și tu 60, că nu zice nimeni nimic”. Nu iresponsabil, dar sari un pic peste regulă. Sunt cu mașina, singur, prin periferia Hamburg-ului. În jurul meu sunt câțiva oameni care plimbă câinele, un domn care fuge după cățelul lui cu o pungă pentru a strânge după el, o mamă cu un copil. Și câteva mașini. E un drum pustiu de două benzi între două sate. Și merg cu 50 de kilometri pe oră, că așa zice regula. Pun mașina pe pilot automat. Și merg la limita răbdării mele, obișnuit ca pe o zonă pustie „să îi mai dau un pic”. Dar astea sunt regulile. Toți cei pe care i-am văzut le respectau. Văd o mașină parcată. În fața mea o altă mașină merge și în România ar fi depășit pe jumătatea de drum rămasă liberă, chiar dacă venea o mașină din față. „Încăpem amândoi”. Dar nu. Se frânează, se așteaptă, se semnalizează și se merge.

Reguli. Reguli care fac țările mai civilizate, mai sigure, care dictează modul în care colaborezi cu statul și cu ceilalți. De curând a venit un prieten bun la mine din Germania. Povestea cu lucruri bune și rele de acolo. Cu bunele evidente, cu relele oricărui străin privit puțin diferit, cu greutăți de adaptare. Și spunea că el și ceilalți nu se tem de Poliție, ci de ANAF-ul din Germania. Pentru că e acea instituție care nu discută cu tine prea mult. Tace, face și nu-ți permiți să o dai tu cum vrei.

Contractul social al regulilor spune că dai și primești. Aici eșuăm pe alocuri în România. Pentru că pe stradă ne-am obișnuit să ne dăm flash-uri între noi și să reducem viteza în localitatea unde e radarul. Dar dacă în contractul social am avea camere de viteză pe toate drumurile ne-am mișca mai lent, dar mai rapid. Nu am mai vorbi de drumurile morții. Ne-am obișnuit să ciupim contractul social, pentru că și el ne ciupește pe noi.

Cu o evaziune mică toți sunt un pic datori, pare a spune parcă un frontispiciu la intrare în România. Dar asta vine și pentru că nici statul nu respectă contractul social. Așa că nici indivizi, persoane fizice sau juridice, nu prea vor să o facă. Dacă statul nu dă, noi de ce să o facem? Dacă plătești totul la timp, iar lucrurile sunt la fel de proaste, de ce să o mai faci? Așa că ciupești de unde poți.

Despre pandemie am zis că nu voi scrie azi. Dar și aici contractul social arată prost. Statul a comunicat prost, a organizat prost, iar acum e absent cu totul. A abandonat domenii întregi, nu a fost hotărât atunci când trebuia să o facă și a avut doar accese mici de autoritate. Ne-am fi obișnuit cu un stat mai autoritar la reguli dacă acestea ar fi echitabile și respectate mereu. Poate am fi avut și un număr mai mare de oameni care s-ar fi vaccinat astăzi și ar fi respectat contractul social, poate nu ar fi murit atât de mulți oameni. Dar încrederea acolo nu există. Regulile nu sunt respectate. Le ciupim pentru că putem. Rezultatul acestui contract social în care conducătorii au fost ori incompetenți, ori hoți, iar cei care voiau să facă ceva au fost dați la o parte. Rezultat al educației precare, al abandonării oamenilor.

Un stat slab e un stat unde contractul social e plin de fisuri. Iar regulile nu se respectă pentru că o poți face. E statul acela din care pleci după ce ai condus cu 180 de kilometri pe oră pe autostradă pentru că nu te vede nimeni și ajungi în Germania și o ții la limita de viteză, „că la ăștia nu te iartă”. Pentru că am știut să ne iertăm între noi și când nu am respectat reguli. Pentru că am știut să-i iertăm pe politicieni, pe cei de lângă noi, pentru că ne-am abandonat în această singurătate în care regulile nu sunt pentru noi. Pentru că „ești prost dacă le respecți”. Ăsta e motivul pentru care o regulă simplă ca certificatul verde nu se respectă aici. De asta atunci când se vorbește de un nou lockdown răspunsul e „nu se poate, pentru că nu poate fi aplicat”. Pentru că pentru un lockdown funcțional, nu o glumă, ar trebui ca regulile să se respecte.

Reguli. Cât de mult ciupim și cât de mult respectăm? Și dacă ar fi să respectăm regulile fiecare dintre noi, individual, în ciuda a ceea ce fac ceilalți, am fi mai slabi? Am greși? Am fi proștii clasei? Sau ne-am respecta pe noi, oare?

Mai țineți minte filmul „California’ Dreamin - Nesfârșit”? Acolo Răzvan Vasilescu interpretează rolul unui șef de gară care oprește un tren NATO. Și e prezentat dintr-o perspectivă bășcălioasă. Omul care respectă regulile. Omul care zice „Fuck USA, Fuck NATO, Fuck și p-ăia de la București, asta-i gara mea!”, strigă el când Armand Assante, interpretând rolul comandantului american, încearcă să-i explice că are autorizații „de sus”. Și la un moment dat vine o altă replică a șefului de gară. „I don’t make legislation. I respect legislation”. Și e senzația aia tot de amuzament. Uite, bă, unul care respectă regulile. Personajul care respectă regulile în acel film e o caricatură, nu e luat în serios. Așa pe alocuri și noi. Pare că luăm în bășcălie omul care pornește de la reguli.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.

Reguli. Gândiți-vă la ele. O zi bună!