În plus, ai putea atrage atenția unor investitori strategici, fie ei fonduri de investiții (se dau bani pentru startup-uri care fac jocuri, iar în ultimul an, nivelul investițiilor a trecut de 2,8 miliarde de dolari) sau companii mari din industrie, care vor plăti sume frumoase pentru echipa ta și dezvoltarea unor noi titluri.
Un raport al Digi-Capital arată faptul că în 2017, veniturile din industria gaming-ului (atât pe zona de software cât și de hardware) vor trece de 150 de miliarde de dolari.
În ceea ce privește device-urile preferate de gameri, segmentul de mobile este cel mai efervescent. De la apariția iPhone, jocurile pentru mobile au crescut fulminant, iar în acest an producătorii care dezvoltă jocuri pe această zonă ar putea ajunge să încaseze în total 50 de miliarde de dolari (ritmul de creștere estimat pentru următorii ani ar putea duce încasările la 80 de miliarde de dolari în 2021).
Totodată, jocurile destinate consolelor sau cele de tip MMO (massively multiplayer online) vor aduce, fiecare, mai puțini bani studiourilor: circa 30 de miliarde de dolari.
Device-urile destinate jocurilor de VR ar putea aduce producătorilor încasări single digit, dar tot de ordinul miliardelor, prin 2021 putând ajunge la 7 miliarde de dolari în total. Și dezvoltarea de software pe zona de realitate virtuală ar putea aduce circa 7 miliarde de dolari în următorii 5 ani.
În privința zonelor în care se cheltuiesc cei mai mulți bani pentru gaming, China, Japonia și Coreea de Sud dau cam 4 dolari din fiecare 10 dolari cheltuiți în acest an pentru jocuri la nivel global.