Este vorba despre Didi Chuxing, o companie similară Uber, cel mai mare jucător de pe piața chineză de profil. De altfel, în 2016 Uber a fost nevoit să își contopească afacerile din China cu Didi Chuxing, într-un deal de 35 de milioarde de dolari, din simplul motiv că pierdea câte un miliard de dolari anual pe această piață dominată de compania chineză.

Potrivit Axios, suma investită de Didi în startup-ul estonian nu a fost dată publicității. Taxify, o companie lansată în urmă cu patru ani, are peste 2,5 milioane de pasageri în 18 țări din Europa și Africa (printre acestea se numără Ungaria, România, statele baltice, Africa de Sud, Nigeria sau Kenya) și a primit investiții în valoare de aproximativ 2 milioane de euro. În Romania, aplicația este disponibilă pe sistemele iOS și Android și colaborează numai cu șoferi parteneri privați.

“Oferim oamenilor modalități de transport avantajos la cele mai bune prețuri. România este una dintre cele mai mari piețe din Europa și vrem să aducem un serviciu mai bun de transport pe această piață - mai ieftin atât pentru clienți, cât și pentru șoferi”, spunea anul trecut Markus Villig, CEO-ul Taxify.

Potrivit unui comunicat Taxify dat publicității la nivel local, prin acest parteneriat, DiDi va investi și va colabora cu Taxify pentru a sprijini creșterea și dezvoltarea aplicației în diverse țări.

Dezvoltând și tehnologii de inteligență artificială, DiDi oferă o gamă extinsă de servicii de mobilitate utilizată de peste 400 de milioane de utilizatori din peste 400 de orașe. Pe lângă oferirea posibilității de a câștiga un venit suplimentar în urma unui program 100% flexibil, DiDi folosește tehnologiile și capacitățile de inteligență artificială pentru a ajuta orașele să-și dezvolte soluții de mobilitate sustenabile.

”Taxify va beneficia de acest parteneriat pentru a-și întări poziția în orașele din Europa și Africa. Considerăm că DiDi este cel mai bun partener pentru a ne putea ajuta să devenim cea mai populară și eficientă opțiune din Europa și Africa”, precizează Markus Villig, fondator și CEO Taxify.

Misiunea Taxify este de a schimba mobilitatea din orașe, de a crea posibilitatea unor venituri suplimentare și de a îmbunătăți experiențele Taxify la cele mai reduse costuri. Taxify se concentrează pe utilizarea datelor și tehnologiilor AI pentru a deveni cea mai eficientă aplicație de transport din regiune.

”Taxify oferă servicii de mobilitate inovatoare și de înaltă calitate în orașele în care este disponibilă. Ne luăm un angajament ferm de a valorifica puterea tehnologiei pentru a satisface nevoile utilizatorilor și a revitaliza industria tradițională a transportului. Cred că acest parteneriat va contribui la dezvoltarea legăturilor între orașele din Asia, Europa și Africa pentru în scopul mobilității inteligente”, spune și Will Cheng Wei, fondator și CEO DiDi Chuxing.