Echipa Institutului de Excelență în Antreprenoriat, cea care a dezvoltat în ultimii ani diverse proiecte de educație antreprenorială, evenimente, hackathoane si acceleratoare, printre care cel mai cunoscut fiind Commons Accel, a anunțat în premieră demararea unui nou proiect antreprenorial ”ADRVEST Accel by IdEA”.

Acest proiect creat pentru Agenția de dezvoltare regională Vest își propune să contribuie la dezvoltarea regiunii prin pregătirea antreprenorilor în cadrul unui program de accelerare modern si dinamic cu un design de învățare personalizat alături de mentorii, experții, investitorii și echipa IdEA susținuți și de resurse și experti locali.

Deschiderea programului va avea loc în septembrie 2022 cu un minim de 20 de participanți din județele Timișoara, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, care vor fi pregătiți pe parcursul a trei luni în cadrul a câte trei module încărcate cu activități, worshopuri, prezentări și sesiuni de lucru pe temele esențiale ale antreprenoriatului.

”Am pornit de la nevoia investitorilor de a găsi startupuri în care să poată investi cu succes precum și de la problema lipsei finanțării pentru startupuri. Trebuia cineva să construiască o punte între aceste doua lumi care nu pot funcționa separat. Asta înseamnă un accelerator: să pregătești startupurile astfel încât să știe să execute un business și să gestioneze eficient banii investitorilor. Este piesa de legătură dintre oameni și capital fără de care rata de succes oricum mică a unui startup se duce spre zero”, a spus Matei Dumitrescu, fondator al Commons Accel și IdEA.

„Potențialul României este să producă zeci de mii de antreprenori, pe an. Misiunea pe care ne-am propus-o, să oferim educație antreprenorială tuturor tinerilor din România, nu poate reuși fără un program scalabil și replicabil, iar un parteneriat cum ar fi cel cu ADRVEST nu poate decât să ne ajute să replicăm impactul pe care îl avem în ecosistem și în zona de vest” a mai declarat Matei Dumitrescu, fondatorul Commons Accel si IdEA.

”Am aflat de Commons Accel încă de anul trecut și i-am urmărit și apreciat în mod deosebit activitatea și realizările. Apreciem și deschiderea cu care fondatorul acestui program a răspuns invitației noastre și a venit luna trecută în Timișoara unde am început discuțiile referitoare la viitoarea noastră colaborare. Dorim să replicăm experiența acestui program și să ajutăm antreprenorii din regiunea de dezvoltare Vest să își construiască afacerile pe baze solide și să învețe cum să opereze un business modern și eficient, precum și cum să aibă acces la finanțare” declara Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest Timișoara.