ecomTEAM, unul dintre cele mai mari evenimente regionale de eCommerce, va avea loc pe 22 și 23 martie 2017, la Brașov, Hotel Kronwell, având, deja, un lineup impresionant de speakeri și specialiști internaționali și români.

ecomteam ecommerce hotel kronwell brasov

Astfel, Fernando Muñoz este unul dintrei cei mai cunoscuți experți SEO din Spania, auditor și consultant pe search engine optimization, experimentat și în marketing online. Este investitor în qashops, OPTI și Farmacia.bio, membru SEMPO și speaker frecvent la unele dintre cele mai importante conferințe internaționale. Fost profesor master class la Pompeu Fabra University, MIB și Kschool SEO, acesta se arată onorat de a putea împărtăși din cunoștințele sale audienței din România, de la ecomTEAM.

Vine din Belgia, s-a extins, treptat, în mai multe state din Europa, are mai multe startup-uri și experiență de 16 ani în eCommerce. Maarten Deboo, CEO Baldwin și Wizmo, “spune pe bune” ce funcționează, și ce nu, la site-urile de eCommerce, cum să faci marketing eficient, ce instrumente să folosești, dar și best (și worst) practices. Nu rata prezentarea și workshop-ul lui Maarten Deboo, aflat și el pentru prima oară la un eveniment de anvergură din .ro.

ecomteam ecommerce hotel kronwell brasov

Florinel Chiș are nu mai puțin de 15 ani de experiență în eCommerce, “jucand” într-una dintre cele mai concurențiale piețe din lume – Marea Britanie -, timp de mai mulți ani. S-a întors în România pentru a prelua conducerea ARMO, asociația magazinelor online din țară. Florinel va fi prezent activ la ecomTEAM, oferind informații punctuale despre eCommerce-ul românesc.

Sorin Psatta și Matei Psatta sunt doi dintre cei mai cunoscuți și dinamici specialiști din zona de marketing. Cu o experiență cumulată de zeci de ani, aceștia își unesc forțele, ca tată și fiu, pentru a susține un workshop de excepție pe zona de marketing – o oportunitate pe care ecomTEAM v-o aduce în data de 23 martie.

Doi dintre cei mai buni specialiști pe zonă de UI/UX din România vin de la Zitec, companie cu o creștere fulminantă în ultimii ani. Este vorba de Alex Axon și Cătălin Ștefănescu. Cu un portofoliu de zeci de clienți, atât din eCommerce dar și alte industrii, aceștia vor susține un workshop “hands on” pe zonă de user interface/user experience.