Unele industrii s-au adaptat mai repede și mai bine schimbărilor provocate de COVID-19, în timp ce altele au fost mai puțin pregătite, răspunzând tardiv acestui nou context.

Într-un top al celor mai importante lecții de business ale anului 2020, fără doar și poate, pe primul loc se situează înțelegerea necesității de a utiliza instrumente digitale pentru a susține activitatea. Anul 2020 va rămâne anul în care s-a accelerat procesul de digitalizare în cele mai multe domenii de activitate, fie ele private sau din sectorul public. Acesta este un aspect fără de care business-urile nu ar fi putut să funcționeze în aceste luni, ținând cont de restricțiile de circulație, de distanțarea socială, dar și de schimbările de comportament ale oamenilor privind, de exemplu, consumul și decizia de cumpărare. Cei mai mulți manageri au înțeles nevoia de adaptare, aproape independent de industrie și de modelul de afaceri, și au accentuat digitalizarea, investind în soluții tehnologice care le-au permis să fie mai aproape de clienți, să le ofere angajaților posibilitatea de a lucra de oriunde, chiar și din cele mai izolate colțuri de țară, și să livreze servicii și produse cu doar câteva click-uri.

De alfel, munca remote, care poate avea loc din oricare colț al planetei, cu condiția accesului la echipamentele și infrastructura IT necesare, reprezintă o a doua mare lecție a acestor luni. Dacă anterior, cei mai mulți manageri și companii erau reticenți cu privire la viabilitatea acestui mod de lucru, în acest moment, acest “Work From Home” a ajuns să fie considerat drept o normalitate pentru 80% dintre companii, la nivel mondial (potrivit studiului companiei de consultanță PwC, realizat în octombrie a.c.).

Perturbările din acest an au determinat business-urile să fie tot mai competitive, să găsească soluții diverse în încercarea de a se menține pe linia de plutire, dar și să stimuleze inovația în rândul angajaților – acestea fiind a treia mare lecție a perioadei. Companiile au investit în soluții IT și în echipamente tehnice (laptopuri, tablete, smartphone-uri) și le-au oferit angajaților posibilitatea de a le folosi remote. Dotarea companiilor cu toate cele necesare nu a fost nicicând mai accentuată, cu toții înțelegând rolul tehnologiei și pregătindu-se pentru schimbarea generată de aceasta.

Totodată, organizațiile au început să investească timid și în soluții software de HR, atât din cauza volumului mare al modificărilor legislative, care nu a mai permis responsabililor de HR să poată fi la curent cu toate noutățile, cât și pentru urmărirea activității angajaților utilizând soluții de pontaj.

Dincolo de creativitate și de implementarea unor softuri care să ușureze și să eficientizeze munca tuturor, pandemia a condus și la un adevărat boom al comerțului online și a crescut semnificativ numărul plăților cu cardul, precum și al utilizatorilor de carduri bancare. În ultimele nouă luni ale anului, mai mult ca niciodată, consumatorii din România au ales să achiziționeze bunuri și servicii de pe internet, în detrimentul celor din magazinele fizice. Pentru a răspunde prompt cerințelor pieței, companiile din distribuție au optat pentru softuri care să le susțină dinamica vânzărilor, protejând sănătatea agenților de vânzări și punând la dispoziția clienților aplicații care să le permită să-și gestioneze singuri, de la distanță, oricând și de oriunde, comenzile, dar și detaliile contului de client. Aceste companii au implementat aplicații mobile pentru agenți, pentru tehnicieni, au dezvoltat interfețe cu site-uri pentru preluarea automată a comenzilor, au dezvoltat EDI-uri - cu soluții de tip MarketPlace, interfațări cu casele de marcat, cu soluțiile hoteliere etc.

“Marii jucători din real estate și construcții, companiile din retail (FMCG) – cele care se ocupă de producția de alimente, în special de produse de panificație și preparate din carne – precum și cele care activează în zona medicală (laboratoare și clinici) au investit mai mult ca niciodată în soluții IT, de digitalizare, comerț electronic și lucru la distanță, conștientizând schimbările generate de COVID-19 și impactul lor major în cadrul economiei. Aceste companii au reușit să transforme o perioadă dificilă într-o rampă de pregătire pentru succes în viitor”, declară Adrian Bodomoiu, Director General în cadrul Wizrom Software.

Mai mult, expertul Wizrom Software susține că, în prezent, în România există și IMM-uri care sunt interesate să investească în soft-uri care integrează elemente de inteligență artificială (AI). “Soluțiile noastre vin cu rapoarte și predicții despre viitorul apropiat. Ele îți pot oferi informații, bazându-se pe istoric, de pildă, dacă există clienți care vor intârzia la plată sau care te vor părăsi chiar pentru competiție”, explică reprezentantul Wizrom Software.

De altfel, Bodomoiu crede că, în ceea ce privește viitorul apropiat, foarte multe industrii vor alege personalizarea completă a softurilor de afaceri, în funcție de specificul și de nevoile fiecărei companii. Soluțiile digitale personalizate sunt conturate și dezvoltate în funcție de varii criterii, pornind de la dimensiunea afacerii, specificul activității, locația organizației, până la obiectivele de business și modul de lucru, dar și soft-urile deja existente și utilizate în cadrul întreprinderilor.