În primul rând eram mai modești. Părinții noștri erau modești. Multe ghiozdane din carton și foarte rar câte un ghiozdan din piele de porc. Uniforme ieftine și cămăși în carouri mici albastre. Fetele cu sarafane și bentițe. Doar ici colo câte un aparat de fotografiat, care trăgea câte o poză bine studiată. Tot procesul până la imaginea pe hârtie fotografică era scump.

Puțini părinți, și mai puțini bunici, elevi mulți în careu și o stație care mai mult bâzâia decât am fi înțeles noi ce vrea să spună acea doamnă, pardon, tovarășă, care ne vorbea. Oricum aveam timpanele înfundate și ochii ni se învârteau ca bilele de rulment. Cărțile la marginea băncii și poziția cu mâinile la spate, spatele drept și banca de lemn. Eram copleșit de atâta rigoare. Îmi amorțiseră mâinile, fundul și gâtul era numai ace. Era clar că nu o să îmi placă la școală. Așteptam recreația ca pe un semn divin și soneria școlii era un cântec de îngeri. Eram atât de concentrat că abia în trimestrul doi am început să îmi fac primii prieteni.

Nu voi uita niciodată tocul, călimara și primele penițe cu "rezervor". Nu voi uita caietele care sugeau cerneala și nici porcușorii din mijlocul cuvintelor. Nu voi uita temele de zeci de pagini și nici primul palton cu mâneci răsucite. Bocancii cu plachiuri și trei perechi de șosete. Sacul de sport și după amiaza în care am ajuns cu bascheții uzi la cantina săracilor unde lucra mama.

Doamne, câte nu pot să uit! Am uitat prima zi de liceu! Dar ce spun eu, cred că am uitat aproape tot liceul! Sunt frânturi din, mai ales, timpul liber. Am uitat profesori din facultate, primii șefi habar n-am cum ii chema. Dar primele învățătoare le voi lua numele cu mine chiar și dincolo de viață. Ciobîrcă de aritmetică, Burtea de română, David de desen și soția David de muzică. Cu Cazacliu am făcut primii ani mandolină și Munteanu de vioară și violoncel. Pușcaș, fostă hambalistă, era de sport.

Am fost o generație pe care s-au încercat multe, inclusiv predarea materiilor de către mai mulți profesori începând cu clasa întâia. Clase mixte de fete și băieți, ceea ce la anii mai mari nu vedeai decât din clasa a cincea.

Sistemul te învața să fii modest! Sandvișul cu pâine și brânza, cu omletă sau parizer, era la ordinea zilei, iar dacă un copil venea cu salam de vară, la prima ședință cu părinții, erau avertizați să nu facă caz de opulență!

Garoafe! Pline brațele profelor cu buchete, maximum, de cinci garoafe. Noi aveam trandafiri în grădină și cu greu ne-am lipsit de trei dintre ei. Și oricum nu dintre cei mai frumoși. Recunosc. Era prima zi și eu în mintea mea de copil știam, învățasem că flori dăruiești cuiva drag, la aniversare sau dacă merită persoana sacrificiul florilor. Ori eu nu o cunoșteam pe doa, scuze, tovarășa, așadar nu aveam cum să o iubesc, nu era aniversarea ei și nici dacă merită, nu știam. Abia anul următor... Sau mai bine zis, anii următori. Dar nici atunci cei mai frumoși trandafiri. Ei erau ai noștri. Erau munca și dragostea noastră.

Modestia ne-a însoțit toți anii de școală. Tenișii chinezești sau stiloul chinezesc erau obiectele noastre de lux. Pantofii sau bocancii fără plachiuri sau cămășile cu gulere noi. Nu știți cum este asta cu gulere întoarse!? Cămășile se toceau la gât așa că anul următor le întorceau cu partea cea bună. La palton se întâmpla la fel și bocancii trebuiau să țină doi ani. Cel puțin. Abia așteptam anul cu o singură pereche de șosete. Temele se scriau prima dată pe un "maculator" apoi erau trecute pe "curat". În fiecare seară eram controlat la teme și carnetul de note trebuia să stea deschis pe birou. Ei bine da, aveam birou, cu cristal pe el să nu se uzeze.

Stăteam relativ aproape de școală așa că mergeam singur. Singur după-amiaza cu mandolina la repetiții și singur la repetițiile de la cor. Toți veneam singuri și era partea cea mai frumoasă a vieții de elev. Nu vreau să cred că am fost o generație de experimente sau și mai rău, de sacrificiu. Am fost o generație care am învățat ce înseamnă valorile în viață, am învățat că trebuie să lupți pentru ca să obții ce vrei, trebuie să muncești să obții ce vrei și apoi, când ai obținut, să fii modest.

Elev Cristian Roman Școala Generală nr 141. București raionul V. I. Lenin, ulterior sectorul 5. Dirigintă Ciobîrca Elisabeta

---

A consemnat Anca Olteanu, wall-street.ro.

Ajută-ne și tu să ne amintim cum era înainte, dar și să mergem înainte, la școală. Trimite-ne textul tău pe adresa [email protected] și noi îl vom publica pe site