Solidaritatea și-a spus cuvântul și a completat acolo unde era nevoie, prin eforturile și dedicarea unei echipe de peste 2600 de voluntari care a ales să se implice activ pentru cei din prima linie.

La nivel național, prin donații și voluntariat, Viziere.ro a produs și a distribuit peste 300.000 de viziere către mai bine de 1700 de instituții, spitale, cabinete medicale, școli, licee, servicii de ambulanță, smd.

Lista integrală cu beneficiarii proiectului este disponibilă aici.

Prin Viziere.ro și numai împreună cu cei peste 150 de parteneri din proiect, 23 centre regionale din toată țara, au fost distribuite 332.000 vizere către medici, asistente sau personal din prima linie, către peste 1700 unități medicale, CMI-uri, organizații și instituții și mișcarea s-a extins peste graniță - un centru internațional Viziere.md.

“La mai bine de 5 luni în care am făcut toți eforturi uriașe pentru a atinge aceste cifre și pentru a ajunge la toți cei care ne-au solicitat viziere prin acest proiect, a venit momentul să anunțăm faptul că vom închide acest proiect minunat pe data de 1 septembrie 2020. În primele 2 luni de proiect voluntarii au muncit câte 16 ore pe zi pentru a atinge rezultatele de astăzi. Cert este că toți am învățat foarte multe și ne-am făcut prieteni noi în toate colțurile țării”, a spus Cristiana Bogățeanu, Manager program viziere.ro

Cei care vor avea nevoie de viziere vor putea completa un formular online până pe 1 septembrie.