Graphcore a primit investiții de 200 de milioane de dolari de la investitori precum Atomico, Microsoft și BMW i Ventures, fiind acum evaluat la 1,5 miliarde de dolari. Anterior, startup-ul a mai primit 100 de milioane de dolari investiții.

Graphcore proiectează chip-uri pentru aplicații de Inteligență Artificială, iar potrivit informațiilor oferite de companie, ar fi început să aibă venituri din procesoarele sale, scrie Tech.eu.

„Cu ajutorul acestei noi finanțări vom lucra din greu pentru a scala rapid compania. Vom angaja mai mulți ingineri la sediul nostru din Bristol, Marea Britanie și la birourile noastre din Londra, Oslo, Palo Alto și la noile birouri pe care le deschidem la Beijing, China și în Hsinchu (Taiwan). Vom crește producția și vom aduce oameni noi în echipele vânzări, marketing, finanțe, juridic. Scopul nostru este de a construi un lider global în piața de procesoare cu inteligență artificială”, a declarat Nigel Toon, CEO și cofondator al Graphcore.

Foto credit: Graphcore