Un grup de 19 reprezentanți ai comunităților de startup din România au inițiat o alianță care să reunească și să reprezinte, sub aceeași entitate, cei mai activi poli de startup din țara.
Nucleul asociației este format din fondatori și manageri de spații de coworking, incubatoare și acceleratoare, asociații non-profit, evenimente concept și programe active, cu un impact puternic în industriile IT locale. Inițiativele celor 19 specialiști au creat și dezvoltat comunități viabile în jurul orașelor Brașov, București, Cluj, Iași, Oradea, Târgu-Mureș și Timișoara.
Ideea de organizare sub o entitate comună a survenit ca o nevoie adresată de către membrii comunităților startup din țară în timpul uni întâlniri al spațiilor de coworking, desfășurat la Brașov, în luna februarie a acestui an. Șase luni mai târziu, răspunsul la această nevoie se materializează prin inițierea constituirii Asociației Startup România.
“Concluzia Cowork Meetup-ului de anul acesta, de la Brașov, a fost cea de unire a celor implicați în dezvoltarea ecosistemului într-o asociație reprezentativă. Suntem makeri, antreprenori, vizionari; pe scurt, construim comunități. Pentru că inițiativele locale să prindă mai multă putere, aveam nevoie de o direcție comună. Așadar, am făcut pașii necesari pentru coagularea unui grup reprezentativ de oameni cu experiență și demarăm constituirea acestei asociații”, a spus Adrian Pică, fondator și manager 150.sec și membru fondator al Asociației Startup România.
Asociația va activa ca o platformă suport a acestor comunități și își propune să sprijine și să implementeze proiecte și inițiative care au că scop final dezvoltarea accelerată a ecosistemului antreprenorial din industria IT, la nivel național.
Scopul principal al Asociației Startup România este de a aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea economică a țării prin consolidarea ecosistemelor dedicate sprijinirii creării și dezvoltării startup-urilor cu creștere rapidă și înaltă valoare adăugată.
“Daca ne uităm în marile orașe ale României, vedem că peste tot au apărut antreprenori cu un simț al comunității, care au încercat să compenseze lipsa unor structuri și sisteme care să susțină startup-urile, străduindu-se, prin propriile puteri, să dezvolte elementele lipsă din ecosisteme. Așa au apărut hub-uri, comunități, clustere, academii de IT și alte elemente ecosistemice, dar ele vor ajunge în curând la limitele superioare ale capacităților lor și, implicit, vor avea nevoie de resurse și sprijin pentru a duce activitatea lor la următorul nivel”, a adăugat și Ionuț Tata, fondator Hub Onezero Brașov și membru fondator al Asociației Startup România.
Din dorința de a încuraja creșterea transparenței în ecosistemul startup național, asociația va funcționa după principiile Open-source: open exchange, open participation, rapid prototyping, meritocracy.
“Adoptarea principiilor opensource ca bază de operare a acestei asociații este un element foarte important, pentru că noi dorim să creăm o comunitate națională inclusiva, în care schimbul de idei și inițiative este încurajat, iar colaborarea este unul dintre principiile de bază”, spune Anca Albu, arhitect în inovație socială și fondator thechange.rs, membru membru fondator al Asociației Startup România.
“Le recomandăm în mod constant antreprenorilor actuali și viitori cu care lucrăm să fie mereu deschiși spre valoarea pe care o pot obține și transmite propriilor clienți prin colaborare, comunicare, integrare cu servicii dezvoltate de alte startup-uri. În mod cert, și ecosistemele antreprenoriale locale din România trebuie să se coordonezeze și să conlucreze pentru a crește relevanța, performanțele și eficiența fiecăruia dintre ele și a ansamblului rezultat, în raport cu comunitatea locală și cu întreaga societate românească”, povestește și Radu Ticiu, co-fondator și CEO Timișoara Startup Hub, membru fondator al Asociației Startup România.
Misiunea organizației este de a planifica și realiza diverse acțiuni care au ca rol catalizarea potențialul din domenii high-tech, la nivel national—realizarea și implementarea de strategii, planuri de dezvoltare, studii de piață, studii de fezabilitate, propuneri de proiecte, evenimente, parteneriate naționale și internaționale etc.
“Avem nevoie de o abordare integrată și mult mai multă colaborare la nivelul întregii țări. Asociația Startup România vine să ofere această interconectare atât pentru a genera proiecte și colaborări între regiuni, dar mai ales pentru a fi un partener solid de dialog în identificarea unor politici publice care să sustină inovația și startup-urile din domeniul IT”, spune Cristian Dascălu, fondator și CEO ClujHub, membru fondator al Asociației Startup România.
În prezent, membrii fondatori se concentrează pe definirea strategiei de activare a Asociației Startup România, asigurând demersurile juridice necesare pentru constituirea organizației. Odată cu obținerea formei juridice, Asociația Startup România va fi deschisă la propunerile și participarea și altor potențiali membri asociați. Lista completă a membrilor fondatori poate fi găsită aici.
Mai multe informații, aici.