Fondatorul Lastminute.com, Brent Hoberman, a strâns 60 de milioane de dolari într-un fond destinat startup-urilor europene. Lastminute Capital va fi folosit pentru a face investiții de tip seed în startup-uri din întreaga Europă, urmând să le ofere între 250.000 și 750.000 de dolari în companii care le stârnesc interesul finanțatorilor.

”Credem că startup-urile tech europene vor continua să fie la fel de efervescente și vrem să construim pe acest momentum care a dat 47 de unicorni europeni în ultimul deceniu”, a precizat Hoberman citat de Business Insider.

Printre antrepreorii care au contribuit la finanțarea acestui fond se află cofondatorii unor companii ca Skype, Zoopla, King.com, Skyscanner, BlaBlaCar sau Net-a-Porter.