FRIEND CCI este un proiect bazat pe colaborare și networking la nivel european, care creează un cadru optim pentru a ajuta IMM-urile din zona creativă și culturală din Europa să se dezvolte, să inoveze și să devină reziliente în fața situațiilor de criză. Proiectul își propune sprijinirea IMM-urilor din ecosistemul ICC (industrii culturale și creative) pentru a genera proiecte de inovare, pentru a-și dezvolta competențele și pentru a se internaționaliza prin sprijin financiar și nefinanciar.

Aria de colaborare pe care se întinde proiectul FRIEND CCI este formată din 5 țări: România, Spania, Italia, Germania și Franța.

Bugetul proiectului este de 1.442.542,36 euro din care 1.076.000,00 euro vor fi oferiți drept fonduri directe către IMM-urile ce activează în sectoarele culturale și creative din cele 5 țări implicate în proiect. Acești bani se vor duce către proiecte care își propun dezvoltarea digitală sustenabilă și inovarea companiilor care vor beneficia de aceste granturi.

Până la 50.000€ pot fi accesați ca finanțare pentru fiecare proiect depus, iar perioada de înscriere va fi anunțată curând.

Cum pot aplica IMM-urile?

Apelul pentru depunerea proiectelor va fi deschis în curând, iar criteriile de selecție vor fi menționate odată cu acesta. FRIEND CCI se adresează în special IMM-urilor din sectorul creativ-cultural, însă nu exclusiv. Proiectul încurajează parteneriatele între IMM-uri dispuse să inoveze zona creativă și culturală din România și Europa.

Detalii despre FRIEND CCI se pot obține de la reprezentatul proiectului în România: OpenHub Creative Cluster. Acesta poate fi contact la adresa de email: projects@openhub.ro

Pentru a putea susține inovația și reziliența industriilor creative și culturale de la nivel european, mai multe clustere, din mai multe țări europene și-au unit forțele și resursele pentru a facilita o acoperire mult mai mare la nivel european. Prin urmare, iată care sunt clusterele implicate și câteva detalii despre fiecare dintre ele:

  1. OpenHub Creative Cluster România - Clusterul OpenHub a luat naștere în 2017 în orașul Galați cu scopul de a crea o comunitate unită a pasionaților de IT și creativitate, care să fie orientată spre dezvoltarea mediului de afaceri din România.
  2. Venetian Cluster Italia - Responsabil de coordonarea a peste 800 de întreprinderi și 24 de instituții precum universități și centre de cercetare din Italia.
  3. ITALCAM Germania - O asociație non-profit care favorizează și ajută la înfăptuirea acțiunilor de business la nivel european, mai ales între Germania și Italia.
  4. FRANCE CLUSTERS Franța - Este o asociație națională care a adus laolaltă peste 300 de clustere regionale franceze.
  5. CLUSTER IDIA SPANIA - Un cluster digital din Spania care susține dezvoltarea oferind și un cadru benefic pentru inovarea digitală.