Este și unul dintre cei mai activi investitori în zona tech, cu investiții atât în startup-uri de la noi cât și din restul Europei, și face parte din rețeaua locală TechAngels (unde antreprenorii pot intra în contact cu o serie de investitori de tip angel). L-am întâlnit în cadrul evenimentului Bucharest Entrepreneurship Forum, organizat de Bursa de Valori București (BVB), unde a vorbit antreprenorilor și managerilor despre ce caută un business angel înainte de a se hotărî să dea bani unui startup.
”De ce investesc angel investors în startup-uri? Pentru adrenalină și spiritul de comunitate”, a glumit Atanasiu, precizând că nu există o rețetă specială după care se ghidează investitorii dispuși să dea bani unui antreprenor la început de drum. În ceea ce îl privește pe el, decizia de a investi în startup-uri nu a fost condiționată speranța unei îmbogățiri rapide, ci de energia și cunoștințele în plus pe care le aduceau acele startup-uri.
Radu Atanasiu a făcut și o scurtă listă a lucrurilor pe care le caută înainte de a decide de ofere o investitie unui startup.
O idee bine explicată. ”Trebuie să îmi placă și să înțeleg despre ce este vorba. Dacă nu îmi explici ce faci, nu voi investi”, spune el.
Un business scalabil. Potrivit lui Atanasiu, dinamica unei afaceri nu poate fi asigurată de o piață mică, de exemplu la nivelul unui oraș. De aceea, sfatul său este ca fondatorii de startup să aibă încă de la început în minte posibilitățile de extindere ale afacerii cel puțin la nivel național sau regional.
Fondatori dispuși să vândă. Ok, nu spune nimeni să îți vinzi afacerea imediat după lansare, însă ar fi ideal să ai un plan pe termen lung, să te gândești măcar, dacă vei vrea să faci un exit la un moment dat sau să listezi compania. ”Dacă îmi spui că nu te gândești să vinzi vreodată, nu mai avem ce discuta”, afirmă Atanasiu. În același timp, business angel-ul atrage atenția că antreprenorii nu ar trebui să se concentreze pe vânzarea afacerii unui VC. ”Un fond de investiții, la fel ca un angel investor, intră în afacerea ta pentru a ieși la un moment dat. Evident, va vrea să iasă în câștig, dar nu vrea să își cumpere afacerea”. Sfatul său este ca în momentul în care te decizi să vinzi, să cauți un investitor strategic, de exemplu o companie de dimensiuni mari.
Tracțiune. Un business care îl poate convinge pe Atanasiu să investească trebuie să aibă măcar un MVP. Ideea e că trebuie să aibă activitate înainte de a cere bani, chiar dacă nu a ajuns să și aibă profit.
O echipă. Echipa este un element foarte important pentru cea mai mare pare dintre investitori. Și asta pentru că un fondator nu va putea acoperi tot ceea ce trebuie făcut într-o companie (marketing, legal, dezvoltare de produs, contabilitate) fără ajutorul unei echipe, chiar dacă este bun în mai multe domenii (ceea ce se întâmplă destul de rar). De aceea, Atanasiu este mai înclinat să ofere o investiție startup-urilor care au cofondatori.
Nu putem vorbi în România de investiții angel de 1-2-3 milioane de euro sau dolari și la evaluări de 10 milioane de euro/dolari în contextul în care tu nu ai nimic de oferit. Putem vorbi de investiții de cel mult 50.000 -100.000 de euro/dolari
Fondatori implicați financiar. ”Este foarte important să vezi că, pe lângă banii pe care îi așteaptă din partea unui investitor din afară, fonatorii vin cu bani de acasă, din propriile resurse. Este o dovadă de hotărâre din partea lor: vor ca afacerea să aibă succes și cred în ceea ce fac”.
Echilibru. Pentru Radu Atanasiu echilibrul se traduce în mai multe moduri. Aici vorbim despre antreprenori care reușesc să găsească un echilibru între cheltuielile necesare pentru firmă și dezvoltarea afacerii, între nivelul de equity pe care sunt gata să-l ofere investitorilor în schimbul banilor (în momentul în care începi să împarți acțiunile companiei între investitori, fie ei privați sau fonduri, și rămâi cu doar 20% din ea, nu există nicio garanție că vei mai continua să lucrezi pentru afacere și nu vei profita de prima ofertă pentru a face un exit), capacitatea de a lua în considerare sfaturile mentorilor și puterea de a lua decizii pe cont propriu.
”Echilibrul trebuie găsit și în adaptarea cerințelor de finanțare din partea unui angel la piața în care te afli. Nu putem vorbi în România de investiții angel de 1-2-3 milioane de euro sau dolari și la evaluări de 10 milioane de euro/dolari în contextul în care tu nu ai nimic de oferit. Putem vorbi de investiții de cel mult 50.000 -100.000 de euro/dolari. Ar trebui să nu ne mai uităm pe CrunchBase la banii pe care îi primesc startup-urile de acolo și să ne ancorăm în realitatea de aici”, precizează Atanasiu.