Noul sistem de operare OS 4.1, valabil pentru smartwatch-uri, aduce îmbunătățiri legate de monitorizarea somnului, plus multe alte funcționalități. Concret, Fitbit Versa 2 va îmbunătăți opțiunea de ecran permanent pornit (always-on display) și va folosi un algoritm avansat de monitorizare a pulsului, oferind în același timp o durată de viață a bateriei de +6 zile .

Mai multe informații pe ceas

Noul sistem de operare OS 4.1 pune la dispoziție toate funcționalitățile existente pe Fitbit Versa 2 pe celelalte smartwatch-urile din familia Versa și pe Fitbit Ionic.

Utilizatorii vor putea folosi alarmele smart (smart wake) care să îi trezească prin vibrații subtile în cel mai bun moment al ciclului de somn, astfel încât dimineața să se simtă mai odihniți. De asemenea, utilizatorii pot vedea acum pe ceas opțiunea Sleep Score, o notă a somnului cu informații detaliate despre calitatea acestuia.

Fitbit Versa 2, lansat oficial în România: Cât costă ceasul smart

În plus, datorită noul sistem de operare, smartwatch-ul va fi mai ușor de utilizat și mai util în rutina de zi cu zi. De exemplu, noua aplicație de Agendă va fi de folos atunci când vrei să îți organizezi programul zilnic mai bine.

În același timp, se lansează una dintre cele mai dorite îmbunătățiri „Clockface Switcher” – alegi și memorezi până la 5 fețe de ceas preferate, din peste 4000 de variante existente în galeria de aplicații Fitbit.

Astfel, fiecare își va putea schimba și asorta rapid fața de ceas la îmbracăminte, activitate sau stare de spirit. Un nou sistem de evaluare prin rating (modelul 5 stele), va fi disponibil în galeria de aplicații astfel încât fiecare utilizator să poată recomanda aplicațiile și fețele de ceas preferate altor utilizatori din comunitatea Fitbit.

Fitbit lansează Versa 2: opțiune de răspuns vocal la mesajele text. Prețul în România

Pentru utilizatorii de Versa 2 mai vine o veste bună: opțiunea de ecran permanent pornit (always-on) se îmbogățește cu cinci fețe de ceas. Ele vor oferi detalii despre starea de sănătate și fitness, folosind tranziții mai rapide între opțiunea always-on și cea activă, totul fiind posibil datorită ecranului AMOLED.

În același timp, autonomia ceasului Versa 2 este atât de bună încât chiar dacă e pornită opțiunea always-on, utilizatorii își pot monitoriza activitatea vs. încărca ceasul de două ori mai repede decât în cazul altor smartwatch-uri.

Produsele Fitbit sunt recunoscute pentru autonomia bateriei. Pentru momentele în care trebuie să îți încarci device-ul va exista de acum o notificare specială, iar pe ceas vor fi dezactivate automat funcționalitățile care consumă multă baterie. Acest lucru îi dă utilizatorului posibilitatea de a fi activ mai mult timp fără grija încărcătorului, iar ceasului posibilitatea de a monitoriza activitatea fizică și somnul pe o perioadă mai îndelungată.

Google a cumpărat Fitbit. Tranzacție de 2,1 miliarde de dolari

Aceste îmbunătățiri, alături de toate avantajele și opțiunile ceasului Fitbit Versa 2, sunt de acum disponibile pe toate smartwatch-urile Fitbit: monitorizare ritm cardiac 24/7, GPS conectat, design rezistent la apă, aplicația Spotify și opțiunea de plată cu ceasul Fitbit Pay.

Algoritmi de monitorizare a ritmului cardiac, pe bază de machine learning

Fitbit folosește tehnologia avansată de monitorizare a pulsului 24/7 PurePulse pentru a oferi informații de calitate pe durata întregii zile. Această tehnologie stă la baza unor funcționalități esențiale pe care produsele Fitbit le oferă cum ar fi stagiile de somn și nivelul Cardio Fitness, pe care se bazează detaliile despre sănătate și fitness.

Ca partea a noului sistem de operare OS 4.1, Fitbit anunță și lansarea unui algoritm inovator de monitorizare a pulsului. Noul algoritm PurePulse, creat in-house de experții R&D de la Fitbit, se folosește de machine learning pentru a recunoaște semnătura unică a pulsului preluat de senzorul optic, ceea ce duce la o monitorizare mult mai precisă.

Sistemul de operare Fitbit OS 4.1 va fi activ din prima săptămână a lunii decembrie tocmai pentru a motiva utilizatorii să își atingă scopurile de sănătate și fitness atât în perioada sărbătorilor de iarnă, cât și în 2020.