Nu a ajuns să conducă propria afacere chiar din prima, între timp terminând facultatea de construcții, un master de profil, și luându-și un job care implica project management, ați ghicit, tot în construcții.

Abia de la acel moment încoace, adică de pe de la vreo 22 de ani, și-a împlinit, în sfârșit visul de a fi antreprenor. ”Orice făceam, mă gândeam că trebuie să am afacerea mea”, spune el acum cu un zâmbet larg pe buze.

A început mai întâi cu săli de fitness, iar din ultimii cinci ani cu un business în zona de food: rețeaua Uncle John. Norocul lui? Ambele business-uri au fost dezvoltate alături de aceiași prieteni: Marius Preodișteanu, Ioan Dan, Robert Kanabe. Iar de curând, în business-ul Uncle John s-a alăturat și fratele său, Laurențiu.

Orgoliile nu au ce căuta în business

”Toată lumea ne ia la întrebări, cum de nu ne certăm, cum de nu există discuții. Noi eram prieteni încă dinainte de a ne asocia, nu aveam niciunul treabă cu bucătăria la acel moment, eu sunt inginer constructor, altul era economist, unul jurist, alt economist. Poate nici nu au fost orgoliile alea mari de început și pentru că am luat-o treptat am învățat că fiecare trebuie să-și facă felia lui de treabă. Ne mai contrazicem noi, ca în orice familie, dar totul merge foarte bine între noi”, afirmă Alexandru.

Cum a ajuns să fondeze unul dintre cele mai cunoscute branduri de burgeri de la noi? E o poveste despre oportunități și pasiune.

Muncă non-stop

Mai întâi a fost un pub, Old Brick, deschis la demisolul clădirii în care deschise sala de fitness alături de unul dintre actualii parteneri de business. ”I-am chemat și pe ceilalți doi și i-am întrebat ”cum ar fi să avem aici un pub al nostru?”. Am stat apoi și am muncit de ne-au sărit capacele vreo 5 luni la pub-ul ăla pentru că nu aveam foarte multe posibilități financiare. Ne-am apucat, am muncit și am deschis Old Brick Pub-ul, care voia să fie un pub, dar a ajuns un restaurant vrând-nevrând. În 2013-2014 am fost cam primii în piață care au vândut burgeri. Mai erau și cei de la Osho, dar acolo vorbim despre o altă categorie de preț”, spune Alexandru.

Marea șansă și momentul de declic pentru lansarea unui concept de restaurant axat, în principal, pe vânzarea de burgeri a fost Burger Fest.

”Ne-a prins foarte bine și am înțeles și noi că oamenii își doresc acest produs. Așa că ne-am spus, ce-ar fi să încercăm o afacere doar cu burgeri? A fost o oportunitate de spațiu în Pipera Plaza, a durat cam un an să înceapă să funcționeze cu adevărat, și de acolo a pornit tot”, declară Alexandru Lascăr despre începuturile Uncle John, o rețea care a ajuns să aibă și creșteri anuale de 60% a încasărilor pe anumite locații.

Uncle John - business creat în jurul unui personaj

”La început, niciunul dintre noi nu avea treabă cu bucătăria. Când am început, unul dintre colegii mei, Ioan Dan, era pasionat de bucătărie și a început să se specializeze. El e acum creierul din spatele rețetelor”, declară Alexandru, menționând faptul că numele rețelei face referire chiar la Ioan.

”În străinătate, brandurile se asociază cu un personaj, ca de exemplu Wendy's. Și cum el e din Ardeal, îi mai spunem Unchiu’ Ioan câteodată, este și pasionat de mâncare, de aici a plecat ideea numelui Uncle John”, spune amuzat Alexandru.

Chiar dacă a plecat la drum cu un meniu preponderent din burgeri, Alexandru spune acum că nu a vrut, neapărat, să pună eticheta de „burgărie” pe Uncle John. ”Acum mai mult de jumătate din portofoliu este format din alte produse în afară de burgeri”, precizează el, ținând să spună și faptul că au introdus în meniu și preparate vegane pentru a răspunde unei categorii cât mai largi de clienți. ”Publicul nu reacționează întotdeauna cum sperăm noi la anumite categorii de produse. Dar noi încercăm și e foarte important să ai mâncare pentru categorii diverse de clienți. Ne-am dorit să diversificăm ca să facem mâncare pentru toată lumea”, adaugă Alexandru.

Învățat de la zero

Au pornit în afacerea fără prea multe cunoștințe despre cum să faci, și să crești, un business de food și cu bani de acasă (și acum se extind reinvestind profitul și printr-o linie de credit). ”Cel mai greu punct din viața mea de antreprenor a fost după deschiderea primei unități și după primele câteva luni: locația mergea foarte slab. Abia dacă își acoperea cheltuielile. A fost momentul în care ne-am întrebat dacă a fost o decizie bună sau nu. Am spus să continuăm, să tragem de noi, să vedem ce putem face. Și eu, și asociații mei, am ajuns la concluzia că rămânem în business și muncim. În alte 3-4 luni s-a ridicat, totul a fost OK, și ne-am convins că trebuie să deschidem și alte unități”, spune Alexandru privind în retrospectivă.

Pentru că au trebuit să învețe de la zero domeniul, tot ce ține de proceduri, au decis să facă totul pas cu pas, și să nu se avânte într-o dezvoltare accelerată a business-ului Uncle John. În plus, au optimizat spațiile și numărul de angajați cât mai mult.

Optimizare pentru dezvoltare

”Dacă poți să faci să funcționeze în 50 de metri într-un mall, este ideal. Noi chiar putem să funcționăm în spații atât de mici”, afirmă cofondatorul Uncle John adăugând faptul că în toate mall-urile în care brandul este prezent în acest moment sunt în top 3 la vânzări pe metru pătrat.

”Tocmai pentru că ne-am configurat business-ul să funcționeze în 50-60 de metri pătrați. Și design-ul l-am făcut cât mai compact. În al doilea an ne-am dat seama că nu putem să-l facem atât de compact decât dacă facem o bucătărie centrală”, declară Alexandru Lascăr.

Astfel, în acest moment, rețeaua Uncle John numără 7 locații (una fiind deschisă în sistem de franciză) și o bucătărie centrală unde se prepară sosurile și toate ingredientele necesare preparatelor.

”Acolo vine carnea, se bagă pe linia de producție, întotdeauna e proaspătă, și iese direct chifteaua de burger. Înainte se făcea activitatea asta în fiecare locație, însă noi am luat-o de acolo și am dus-o în bucătăria centrală. Ne-am dus cu producția într-o zonă cu chirie mult mai mică pe metru pătrat, circa 10 euro, și am luat-o dintr-o zonă în care plăteam 100 de euro. În felul acesta a crescut profitabilitatea”, notează Alexandru.

Din punctul său de vedere, odată cu dezvoltarea rețelei ar fi posibilă o investiție în extinderea bucătăriei centrale, sau chiar a deschiderii unei noi unități. Planul de început al fondatorilor Uncle John a fost ca prin bucătăria centrală să poată deservi unitățile de pe o rază de 100 de kilometri în jurul Bucureștiului.

Franciza Uncle John se dezvoltă

Tocmai de aceea, primul restaurant în sistem de franciză lansat sub brandul Uncle John, în Pitești, este aprovizionat cu brânzeturi, carne, sosuri, dar și ambalaje, de la București.

Totuși, ținând cont că au primit cereri pentru deschiderea a 3 restaurante în sistem de franciză la Cluj, Alexandru spune că este cazul deschiderii a încă cel puțin o bucătărie centrală. ”Eu văd o bucătărie centrală la Brașov, iar de acolo putem pleca rapid spre alte orașe. Nu o să putem duce la infinit de aici. E prea scump transportul”, menționează el.

Până la finalul anului trecut, fondatorii Uncle John s-au orientat spre deschideri în cadrul unor mall-uri. Brandul este prezent, printre altele, în ParkLake, Sun Plaza, Plaza România, Drumul Taberelor. Însă una dintre cele mai recente deschideri concretizate la final de 2019 a fost la parterul Cocor, aceasta reprezentând prima deschidere stradală a brandului.

E foarte greu să lansezi un restaurant în mall

”Nu mi-e teamă să recunosc că am luat decizia din frustrare, pentru că mall-urile sunt aproape închise din punct de vedere al restaurantelor. E tot mai greu să ajungi într-un mall, nu mai sunt așa multe deschideri, chiriile sunt foarte mari în acest moment. Poți performa, dar se intră greu. Așa că ne-am pus întrebarea, ”ce facem, stăm și așteptăm încă un an ca să vedem ce oportunități mai apar, sau mergem pe street?”. Avem exemple de restaurante care au reușit, așa că suntem siguri că, dacă avem puțină răbdare, vom reuși și noi”, spune acum Alexandru despre restaurantul care se apropie de 2 luni de existență, precizând că vor avea nevoie de cel puțin o jumătate de an pentru a ajunge la o concluzie în privința sa.

”Nu e ca în mall unde lumea dă nas în nas cu tine și a încercat ceva de mâncare de la tine. E o campanie întreagă de marketing pe care trebuie să o facem aici”, susține el.

În plus, se pregătesc pentru încă o deschidere, de data aceasta un mix între centru comercial și stradal: vor inaugura un restaurant Uncle John în Militari Shopping. Iar pentru această deschidere au preluat un restaurant care funcționa în incinta centrului comercial.

”E un concept de sine stătător, e o clădire pe care noi am cumpărat-o. Acolo sunt boxuri, de exemplu, Decathlon este într-un box, C&A în altul, Auchan este tot într-un box. Așa este și acest restaurant pe care noi l-am preluat”, spune Alexandru Lascăr mizând pe faptul că acolo vor atrage și clienți din clădirile de birouri din zonă.

De altfel, ar putea fi zonele office un potențial pol pe care să-l acopere fondatorii Uncle John? Alexandru spune că ar fi de încercat, însă are rezerve în privința puterii de a atrage și din clienți care nu lucrează în clădiri. ”Dacă te duci în zona de parter a unei clădiri de birouri este foarte greu să atragi lume din jur. Aș prefera o zonă comercială în zona de birouri, să nu ne izolăm, pentru că ne este greu”.

Dezvoltare restaurant cu restaurant

În ceea ce privește planurile pentru următoarea perioadă, cofondatorul Uncle John spune că este momentul să se concentreze pe consolidarea ultimelor deschideri (și a viitorului restaurant din Militari).

”Nefiind un fond în spatele nostru am vrut să facem fiecare restaurant să fie pe linia de plutire și apoi să încercăm să le facem profitabile. Nu vrem și nu consider că este inteligent să facem multe locații și apoi să încercăm să le susținem una pe alta doar de dragul de a le face”, menționează Alexandru Lascăr.

Totodată, pentru că se gândesc la extinderea rețelei de francize, iar Alexandru menționează că ar putea fi lansat un astfel de restaurant în Târgoviște, într-un mall de acolo, fondatorii rețelei iau în calcul împărțirea celor două linii de business.

”Nu vrem să se lovească unele de altele și să se îngreuneze una pe alta. Eu chiar mi-aș dori să accelerăm francizarea, poate chiar mai mult decât deschiderile proprii, fiindcă, personal, nu văd altă cale pentru a deschide noi restaurante în alte orașe. Este un ritm greu de controlat și deja suntem destul de ocupați cu treaba aici. Nu avem cum să ne ocupăm noi, dar vrem să mergem cu ele în paralel”, afirmă el.

Iar volumul de muncă este completat și de clienții care ajung la produsele din meniul Uncle John și prin intermediul platformelor de comenzi. Dacă la început, Uncle John făcea propriile livrări către clienți, acum comenzile venite prin platformele de comenzi de mâncare au ajuns să aibă o cotă de 15% în veniturile acestui business.

Intră în aplicația foodpanda și folosește codul FOOD4THOUGHT pentru un discount special. În valoare de 15 lei, voucherul poate fi utilizat la comenzile de minim 30 lei doar la restaurantele care acceptă vouchere și doar până pe 30.04.2020.